2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:32
No menu items!

A fost împuşcat de poliţişti după ce a agresat şi ameninţat cu un cuţit mai multe persoane pe stradă

spot_img

Bărbatul de 30 de ani, care a fugit din Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, a fost împuşcat în picioare de polițiști, după ce a devenit violent la vederea oamenilor legii

pistol

Un bărbat care a fugit din Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova a fost împuşcat de poliţişti, marţi seară, după ce a agresat şi a ameninţat cu un cuţit mai multe persoane pe stradă şi a devenit violent cu oamenii legii.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, în noaptea de luni spre marţi, la solicitarea tatălui său, însă la scurt timp a fugit din spital, fiind recuperat de poliţişti în localitatea doljeană Sadova şi transportat la spital, potrvit Mediafax.

Ulterior, marţi după-amiază, acesta a fugit din nou din spital şi a mers la locuinţa tatăului său, unde a izbucnit un conflict între cei doi, bărbatul lovindu-şi tatăl şi plecând cu un cuţit de bucătărie.

Pe stradă, bărbatul a mai lovit un vecin, apoi a fugit într-un parc din Craiova, unde a agresat mai multe femei care stăteau pe o bancă şi a ameninţat cu cuţitul oamenii. Polițiștii, care s-au deplasat la fața locului, au fost sesizați prin 112 de tatăl bărbatului.

La vederea oamenilor legii, bărbatul a devenit violent, agenţii folosind spray lacrimogen, apoi fiind nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă în plan vertical. Vâzând însă că bărbatul continua să fie violent şi să-i atace, poliţiştii l-au împuşcat în picioare.

În urma apelurilor primate la 112, poliţiştii craioveni au plecat în căutarea suspectului, ştiind că acesta este deosebit de violent şi agresiv, dar şi că este înarmat cu un cuţit. Acesta a fost depistat de poliţişti şi a încercat să îi agreseze, moment în care poliţiştii au executat mai multe focuri de armă în plan vertical, după ce deja folosiseră spray-ul iritant lacrimogen. Întrucât suspectul a devednit şi mai violent şi a încercat să atace poliţiştii cu cuţitul pe car îl avea asupra sa, poliţiştii au executat mai multe focuri de armă înspre picioare, rănindu-l superficial. În cauză, se efectuează cercetări pentru lovire şi alte violenţe, dar şi ultraj.

Amelia Căprărin
purtătorul de cuvânt Poliţiei Judeţene Dolj

Ulterior, agresorul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul de Urgenţă din Craiova, unde a fost adus şi bărbatul atacat de acesta pe stradă.

Sunt doi bărbaţi aduşi, fiind vorba de un conflict spontan, în care au fost ambii implicaţi. Primul pacient are un traumatism cranio-cerebral acut închis şi un traumatism forte facial. Este în momentul de faţă în comă indusă şi este în curs de preparative pentru a pleca spre terapie intensivă, pentru neurochirurgie. Al doilea pacient are multiple plăgi împuşcate la picioare, printre care cel puţin una este cu retenţie de corp străin. Este în cursul explorărilor şi cel mai probabil va intra în sala de operaţii pentru extragerea proiectilelor.

Luciana Rotaru
medic şef Urgenţe Spitalul de Urgenţă Criaova

Agresorul se află în evidenţele medicilor ca având probleme psihice.