-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:11
No menu items!

A doua zi de Paște vine cu relaxare în Capitală. Restricțiile sunt ridicate după două luni de scenariu roșu

spot_img

București iese din scenariu roșu, începând de azi, 3 mai. Decizia a fost luată de autorități după o ședință care a avut loc chiar în prima zi de Paște. Capitală a înregistrat o incidență mai mică de 3 la mia de locuitori, timp de trei zile consecutiv, drept urmare, mai multe restricții vor fi ridicate.

 

Astfel, cafenelele și restaurantele se vor deschide la interior însă clienții vor putea ocupa maximul de 30% din locuri.

Vestea bună privește și teatrele, cinematografele și sălile de spectacol care se vor redeschide, începând de luni.

”Incidența este de 2,62, astfel încât poate fi permisă funcționarea sălilor de spectacol, redusă la 30% din capacitate. De asemenea, este permisă funcționarea restaurantelor, la fel, cu 30% din capacitate”, a anunțat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Totuși, magazinele se vor închide în continuare la ora 21:00, iar între orele 22:00 – 05:00, circulația va fi restricționată, astfel încât bucureștenii vor fi nevoiți să folosească în continuare declarațiile pe propria răspundere.