6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:48
No menu items!

A doua sesiune parlamentară a anului începe luni: Reorganizarea administrativă şi revizuirea Constituţiei, printre priorități

spot_img
A doua sesiune parlamentară a anului începe luni: Reorganizarea administrativă şi revizuirea Constituţiei, printre priorități
foto: unimedia.info

Camera Deputaţilor şi Senatul încep luni cea de a doua sesiune ordinară a Parlamentului din anul 2013.

Potrivit Mediafax, priorităţile puterii vizează reorganizarea administrativă şi modificarea Constituţiei, în timp ce opoziţia a menţionat că ţintele ei legislative sunt centrate pe crearea de locuri de muncă.

Senatul se convoacă de luni în a doua sesiune ordinară a anului 2013. Preşedintele Senatului a convocat Biroul Permanent luni, ora 14.00, iar grupurile parlamentare se vor întruni la ora 15.00. Senatorii se vor întruni în plen de la ora 16.00, la sediul din Palatul Parlamentului.

De asemenea, Camera Deputaţilor este convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2013 luni, la ora 14.00. Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc luni, începând cu ora 13.00.

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că proiectul cel mai important din această toamnă este declanşarea efectivă a descentralizării.

„Poate proiectul cel mai important din această toamnă, proiect politic, guvernamental, parlamentar, îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor”, a spus premierul.

Lucian Mera