-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:54
No menu items!

A doua săptămână de școală începe cu aproape o jumătate de milion de elevi mai mult față de săptămâna precedentă

spot_img

Elevii se întorc la școală după ce rata de infectare a scăzut considerabil în toată țara. Ca urmare, cea de-a doua săptămână de școală după mega-vacanța de primăvară începe cu 450.000 de elevi mai mulți față de săptămâna trecută. Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat la Antena 3 că în felul acesta s-a ajuns la aproape 2,5 milioane de elevi în bănci dintr-un total de 3 milioane.

„Este vorba de elevii claselor terminale care încep şcoala mâine (n.r. luni, 10 mai) toţi cu prezenţă fizică, indiferent de scenariu, de rata de infectare, în număr de 370.000, şi este vorba de un număr de aproape 80.000 de elevi care vor putea începe şcoala datorită scăderii ratei de infectare sub 1 la mie într-un număr de aproape 200 de localităţi”, a explicat, duminică seară, Sorin Cîmpeanu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Cîmpeanu a menţionat că deocamdată nu există date privind situaţia infectărilor după reluarea cursurilor, dar a asigurat că în școli măsurile de protecție sunt respectate ca la carte.