2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:54
No menu items!

A doua noapte de proteste la Ferguson. Manifestaţiile se extind în SUA

spot_img

Preşedintele american Barack Obama a condamnat violenţele de la Ferguson

ferguson

Orașul american Ferguson a avut parte marţi de o nouă noapte agitată ca reacţie la exonerarea poliţistului care a împușcat un tânăr de culoare, în timp ce manifestaţii spontane şi proteste au izbucnit peste tot în Statele Unite, informează AFP.

 „Sunt aici pentru a-l susţine pe Michael Brown şi familia sa şi pentru a vedea că se face dreptate!”, a declarat Michael Jackson, în vârstă de 48 de ani, un locuitor din împrejurimile Ferguson, unde tânărul de culoare în vârstă de 18 ani, neînarmat, a fost ucis de un poliţist alb, Darren Wilson, la 9 august.

Mai puţin numeroşi decât cu o zi înainte, circa 100 de manifestanţi s-au reunit la începutul serii în apropiere de comisariatul de poliţie din Ferguson, a constatat un jurnalist al AFP.

Pentru contracararea lor au fost mobilizaţi aproximativ 50 de scutieri, susţinuţi din interiorul perimetrului de securitate al postului de poliţie de membri ai Gărzii Naţionale echipaţi cu bastoane şi scuturi.

Până în prezent nu au fost înregistrate violenţe, în pofida prezenţei câtorva agitatori mascaţi. Magazinele care au fost jefuite şi incendiate luni erau baricadate marţi seara, iar străzile fuseseră curăţate.

Preşedintele american Barack Obama a condamnat violenţele de la Ferguson (Missouri).

A incendia clădiri, a da foc mașinilor, a distruge bunuri, a pune oameni în pericol: nu există nicio scuză pentru aceasta, sunt acte criminale”, a declarat Barack Obama în cursul unui discurs la Chicago. „Nu am nicio simpatie pentru cei care distrug propriile comunități

Barack Obama,

Preşedinte SUA

„Există mijloace constructive de exprimare a frustrărilor”, a continuat liderul de la Casa Albă, recunoscând că în numeroase comunități domnește sentimentul supărător că „legile nu sunt întotdeauna aplicate în același mod și într-o manieră echitabilă”.

„Nu am văzut niciodată o lege privind drepturile civile, asupra sănătății sau imigrației devenind realitate pentru că o mașină a fost incendiată”, a subliniat președintele Barack Obama. „Acest lucru s-a întâmplat pentru că oamenii au votat, s-au mobilizat, au căutat cele mai bune răspunsuri politice pentru a rezolva problemele”, a mai afirmat el.

După trei luni de deliberări, un mare juriu a conchis că poliţistul Darren Wilsin a acţionat în legitimă apărare trăgând 12 focuri în direcţia lui Michael Brown, care înainte de a fugi l-a lovit peste faţă.

Manifestaţiile se extind

Avocatul victimei a deplâns faptul că „în toată America, la New York, la Los Angeles, în California, la Cleveland, tinerii de culoare sunt ucişi de poliţişti”.

La Cleveland (Ohio, nord), numeroşi manifestanţi au defilat marţi seara pentru a protesta faţă de moartea unui tânăr de culoare în vârstă de 12 ani, ucis la sfârşitul săptămânii trecute de un poliţist în timp ce manipula o armă de jucărie.

La New York, mai mulţi manifestanţi care cereau dreptate pentru Michael Brown au fost reţinuţi marţi seara, a declarat poliţia pentru AFP, fără a oferi o cifră exactă. Două persoane au fost deja arestate luni seara.

Un grup de manifestanţi şi-a dat întâlnire în Union Square înainte de a începe să mărşăluiască pe străzi, schimbând direcţia neîncetat pentru a scăpa de controlul poliţiei. „Închisoare pentru poliţiştii ucigaşi!”, „Cerem dreptate pentru Ferguson”, se putea citi pe pancartele lor.

Sute de manifestanţi au ieşit pe străzi şi la Los Angeles, Boston şi Philadelphia, precum şi la Nashville, în sudul ţării.

Tensiunea se făcea simțită marți seară în orașul patrulat de trei ori mai mulți militari decât în ajun. Guvernatorul statului Missouri, Jay Nixon, a anunțat desfășurarea a circa 2.200 de membri ai Gărzii Naționale în fața locuințelor, magazinelor și a numeroase puncte cheie, mai scrie AFP.