-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:16
No menu items!

A dat alcooltestul peste cap. Un șofer a fost depistat în Costinești cu o alcoolemie de 3,17 mg/l alcool pur în aerul expirat

spot_img

Un echipaj de poliție din Costinești a oprit la control o mașină care avea o traiectorie bizară. Când au cerut actele șoferului au înțeles imediat de ce. Șoferul era băut bine, iar alcooltestul a arătat o alcoolemie uriașă: 3,17 mg/l alcool pur în aerul expirat

„La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Costinești au identificat un bărbat de 42 ani, din Constanța, care a condus un autoturism, pe o stradă din Costinești, sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 3,17 mg/l alcool pur în aerul expirat” potrivit IPJ Constanța.

Bărbatul a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii i-au întocmit dosar penal.

O valoare mai mare a alcoolemiei, care reprezintă și un record (negativ) la nivel național a fost depistată în 2019 la un șofer din Galați. La momentul testării avea 4,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.