-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:22
No menu items!

A cincea zi de grevă la STB. Doar 20% dintre șoferi au ieșit pe traseu

spot_img

Greva de la STB continuă și luni. Doar 20% dintre mijloacele de transport public au ieșit pe traseu luni dimineață.

Greva de la Societatea de Transport Bucureşti a intrat luni în a cincea zi, sute de angajaţi fiind din nou adunaţi la Autobaza Titan. Protestatarii cer în continuare demisia directorului general Adrian Criţ.

Doar aproximativ 20% dintre mijloacele de transport au ieşit pe traseu.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a transmis duminică, în cea de a patra zi a grevei de la STB, că au fost pe traseu 65% dintre tramvaie și troleibuze și un număr mic de autobuze și că „mult mai mulți” șoferi și vatmani ar fi ieșit la lucru dacă nu ar fi fost intimidați de sindicat.

“Vă asigur că Poliția preia toate sesizările pe care le primește la numărul nostru de telefon 0800.800.868, le investighează și le adaugă dosarului penal deja deschis. Șoferii sau vatmanii care nu sunt lăsați să lucreze trebuie doar să sune la acest număr, iar reacţia va fi imediată. Statul funcționează și nu se lasă intimidat de greve ilegale, orchestrate în laboratoare politico-mafiote”, scris Nicușor Dan pe Facebook, duminică seară.

                                                                                                                   Adina Silav