-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:31
No menu items!

A ars mansarda Arhiepiscopiei Tomisului. ÎPS Teodosie era la slujbă

spot_img

Un incendiu izbucnit la mansarda sediului Arhiepiscopiei Tomisului din Constanţa a fost lichidat în noaptea de sâmbătă spre duminică în câteva ore, flăcările fiind întețite de vânt. În urma incendiului, a ars mansarda pe aproximativ 800 de metri pătraţi.

Incendiul a izbucnit într-o clădire din curtea Arhiepiscopiei, unde locuiesc călugări, Fosul a fost văzut la mansardă, oamenii încercând să îl stingă singuri. Au fost chemați pompierii, care au venit în câteva minute.

”La locul solicitării au fost alocate şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, cinci autospeciale de lucru la înălţime, o descarcerare, patru echipaje SMURD, trei autospeciale operative, o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean, iar de la Primărie şi de la doi operatori privaţi au venit în sprijin trei cisterne cu apă şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă. De la ISU Tulcea, precum şi de la ISU Ialomiţa au venit câte o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de lucru la înălţime, dar acestea au rămas în subunităţile noastre pentru alte intervenţii în caz de nevoie”, a comunicat ISU Constanța.

Flăcările au cuprins toată mansarda clădirii, astfel că pompierii s-au luptat câteva ore bune ca să le stingă. 

ÎPS Teodosie ținea slujba în biserică atunci când a izbucnit incendiul. Prelatul a continuat să se roage, alături de călugări, pe tot parcursul intervenției pompierilor.

În urma incendiului, nu au fost victime sau persoane care să necesite transportul la spital. Mansarda a ars pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi.