4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:07
No menu items!

A apărut o nouă meserie: lucrătorul de tineret

spot_img

Un număr de 864 de lucrători de tineret au fost formaţi în cadrul proiectului cu fonduri europene „Construcţia instituţiei  Lucrătorul de tineret pentru integrarea tinerilor în societate”, a anunțat joi, într-o conferinţă de presă, managerul „Schultz Consulting”, Marius Donţu, unul dintre partenerii proiectului. Rolul „lucratorului de tineret” este să-i ajute pe tineri să se descurce şi să-şi dezvolte abilităţile. Totodată, tinerii pot fi ajutaţi să se integreze mai uşor în comunitate. Lucrătorul de tineret îşi va desfăşura activitatea la început în parcuri, organizaţii neguvernamentale și apoi în administraţia publică, locală sau centrală. Preşedintele Convenţiei Naţionale a Fundaţiilor de Tineret, Iulian Dascălu, un alt partener al proiectului, a spus că s-a dorit profesionalizarea celor care lucrează cu tinerii, întrucât acest domeniu nu este bine reglementat. Potrivit lui Dascălu, lucrătorul de tineret va reprezenta o resursă pentru tineri, organizaţii şi comunităţi, realizând activităţi de informare, îndrumare şi sprijin pentru tineri. La rândul său, reprezentantul ANST, Constantin Nuţu, a spus că proiectul, care se va finaliza pe 31 octombrie, şi-a îndeplinit obiectivele iar autoritatea i-a acordat tot sprijinul. D.F.M.