-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:58
No menu items!

A 11-a dată cu noroc. Clotilde Armand anunță că bugetul Primăriei sector 1 a fost votat

spot_img

Proiectul de buget al Primăriei sectorului 1 a fost votat, în a unsprezecea ședință a Consiliului Local, a anunțat, vineri, edilul clotilde Armand.

„Dăm drumul la investiții istorice în Sectorul 1! Avem multe programe și proiecte care așteptau, de două luni, acest vot. Mergem pe mai multe paliere cu investițiile: școli și grădinițe, spitale, infrastructură, mediu și digitalizare. Avem multe priorități, vă spun doar că sunt străzi care nu au văzut asfaltul din 2008 și avem mai multe unități de învățământ supraaglomerate, aici vom extinde ce vom putea și vom construi, acestea sunt doar o parte dintre priorități. Deși bugetul a fost aprobat cu întârziere de două luni, vrem ca la finalul anului să racordăm peste 2.000 de apartamente în programul “Termoficare de la soare”. Anul acesta începem reamenajarea și modernizarea marilor parcuri aflate în administrația noastră”, a anunțat, vineri, pe Facebook, primarul Clotilde Armand.

Proiectul de buget este același ca cel de acum două luni, propus în ședințele de Consiliul Local, pe care consilierii PSD și PNL nu au vrut, până acum, să îl adopte, mai susține Clotilde Armand. 

În urmă cu două zile, Clotilde Armand, susținea că va cere în justiție o solicitare de dizolvare a Consiliului Local și că depune plângeri pentru abuz în serviciu pe numele consilierilor locali care refuză ”sistematic și fără argument” votarea bugetului local. 

M. Nedelcu