6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:28
No menu items!

Ați obținut venituri din străinătate? Totul despre declarația 201

spot_img

Persoanele care, în anul 2013, au încasat bani din afara țării, iar aceștia sunt impozabili, trebuie să depună formularul specific până la 26 mai

Majoritatea firmelor se plâng de întârzieri la plata facturilor şi de scăderea cererii interne

Declarația 201 se completează de rezidenții români care îndeplinesc, pentru anul 2013, condițiile de rezidență prevăzute de Codul Fiscal și care obțin venituri din străinătate, impozabile în România. Depunerea formularului după termenul limită se sancționează cu amendă între 50 și 500 de lei.

Veniturile vizate sunt cele din profesii libere, din activităţi comerciale, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor și din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură.

Formularul 201 se mai depune și pentru veniturile obținute din străinătate sub formă de dividende sub formă de dobânzi, pentru cele din premii şi din jocuri de noroc, pentru veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, precum și pentru câştiguri din transferul titlurilor de valoare.

Mai sunt vizate veniturile sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract şi alte operaţiuni similare, alte venituri din investiţii, veniturile din pensii și  venituri salariale obţinute într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

Cât privește aceste venituri salariale, pentru a fi obiectul declarării ele trebuie să fi fost plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori de un sediu permanent în România (veniturile salariale reprezintă cheltuială deductibilă a unui sediu permanent în România), în cazul în care acelaşi venit din salarii a fost supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate, sau persoana fizică a fost prezentă în străinătate pentru o perioadă mai mare decât perioada prevăzută în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul în care s-a desfăşurat activitatea.

Este vizat și cazul în care detaşarea în străinătate a persoanei fizice a încetat înainte de perioada prevăzută în convenţia de evitare a dublei impuneri, iar angajatorul nu mai poate efectua reţinerea diferenţelor de impozit, întrucât între părţi (angajat-angajator) nu mai există relaţii contractuale generatoare de venituri din salarii.

Titlul III din Codul fiscal prevede restul veniturilor care trebuie declarate prin formularul 201. ANAF precizează că veniturile se declară pentru fiecare ţară – sursă a veniturilor şi pentru fiecare categorie de venit realizat.

”Veniturile realizate din străinătate, precum şi impozitul aferent plătit în străinătate, exprimate în unităţi monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului”, arată ANAF.

În cazul în care unităţile monetare proprii statului respectiv, nu sunt cotate de Banca Naţională a României, se vor transforma astfel:

a) din moneda statului de sursă într-o valută de circulaţie internaţională, cum ar fi dolari SUA sau euro, folosindu-se cursul de schimb din ţara de sursă;

b) din valuta de circulaţie internaţională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului respectiv.

Cursurile de schimb ale pieţelor valutare comunicate de Banca Naţională a României pot fi vizualizate pe site-ul acesteia: www.bnr.ro.

Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia, potrivit Codului fiscal.

Formularul 201 se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora,  potrivit dispoziţiilor legale. Documentul se depune direct la registratura organului fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal, sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Formularul 201 se poate obţine gratuit de la sediul unităţilor fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul ANAF.

C.C.