-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:22
No menu items!

96 de străini, printre care și români, găsiți la schi în Austria. Cum au păcălit sistemul

spot_img

Poliția din Austria a găsit 96 de străini în stațiunea montană St Anton am Arlberg, încălcând regulile anti-pandemie, potrivit agenției Reuters. 

Primarul din St Anton, una dintre stațiunile de top ale Austriei, a afirmat că zeci de tineri turiști au venit recent în localitate și au încălcat regulile. În pandemie, instalațiile de tip teleferic și telescaun sunt deschise, dar hotelurile sunt închise pentru turiști.

”Printre alții, au fost găsiți și amendați britanici, danezi, suedezi, români, germani, australieni și irlandezi”, a afirmat Poliția din Tirol.

Operațiunea a avut loc vineri seară. Amenzile maxime sunt de 2.180 de euro.

Austria a înregistrat până acum peste 7.700 de decese datorate Covid-19, iar numărul zilnic de cazuri noi este de aproximativ 1.500. Din 26 decembrie, Austria se află în a treia perioadă de lockdown, magazinele ne-esențiale fiind închise. Între 19 decembrie și 10 ianuarie, au fost introduse măsuri suplimentare pentru a descuraja schiorii, astfel încât vizitatorii din alte state au fost obligați să se carantineze.

În ultimele săptămâni, au fost relatări despre fentarea acestui sistem, turiștii motivând că au venit la muncă sau la programe de instruire. Cazarea în hoteluri este posibilă doar pentru turismul de tip business, astfel încât schiorii au motivat că au venit să caute un loc de muncă.