Un număr de 929 de angajați ai uzinei Oltchim Râmnicu Vâlcea vor fi disponibilizați începând din 14 iunie 2013, a decis Consiliul de administratori judiciari.
Motivele concedierii sunt intrarea combinatului în insolvenţă, activitatea redusă a societăţii şi necesitatea reducerii costurilor pentru susţinerea unui plan de reorganizare, precizează un comunicat remis Bursei de Valori București.
În urmă cu o săptămână, administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, anunţa că vor fi disponibilizaţi 900 de salariaţi, 600 de la Vâlcea şi 300 de la Piteşti, dintr-o listă de 1.050 de persoane.
Persoanele care ar urma să fie disponibilizate vor primi salariile compensatorii conferite prin Ordonanța 36, anunța Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al combinatului.
Lucian Mera