-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:05
No menu items!

8 persoane au fost reținute și 15 puse sub control judiciar în mega-dosarul de corupție din vămi

spot_img

Procurorii DNA au dispus măsuri preventive faţă de 23 de persoane, lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, în dosarul care vizează fapte de corupţie în punctele de frontieră.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unor măsuri preventive, începând cu data de  17 ianuarie 2023, faţă de un număr de 23 lucrători vamali şi agenţi ai poliţiei de frontieră.

Potrivit DNA, a fost dispusă măsura reţinerii faţă de opt persoane (patru lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni şi patru agenţi de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş)

De asemenea, a fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de 15 persoane (cinci agenţi de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi – Sculeni, un agent de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea, doi agenţi de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albiţa,  doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Oancea şi un lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca).

În sarcina celor 23 de inculpaţi a fost reţinută comiterea unor infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, comise în formă simplă şi continuată.

”În perioada 2021-2022, inculpaţii menţionaţi mai sus, lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins şi primit sume de bani cuprinse între 20 şi 250 euro, de la persoane care efectuau activităţi de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene şi invers”, a precizat DNA.

Conform procurorilor, în schimbul banilor primiţi cu titlu de mită, inculpaţii şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu în sensul că  ar fi favorizat trecerea persoanelor şi/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la transportul anumitor cantităţi de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de şedere în Uniunea Europeană de către cetăţeni extra-comunitari.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Miercuri, opt dintre inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Activităţile descrise au fost desfăşurate în cadrul unei acţiuni în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală).

                                                                                                                  Adina Silav