-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:20
No menu items!

7 ani de la Colectiv. Proteste – manifest, reacții ale autorităților și o concluzie: „Rămân cu dezamăgirea că nu am învăţat nimic”

spot_img

Duminică, pe 30 octombrie, se împlinesc 7 ani de la tragedia din clubul Colectiv. În timp ce mai multe organizații au anunțat un protest – manifest în Capitală, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, admite într-un interviu că, în cazul unei tragedii cu foarte multe victime, se va apela la transferul victimelor spre spitalele din străinătate pentru că România nu are în continuare capacitatea de a oferi tratamentul adecvat marilor arși. Concluzia vine de la tatăl unuia dintre tinerii care au murit în urma incendiului produs acum 7 ani: „Eu după 7 ani rămân cu dezamăgirea că nu am învăţat nimic”. 

Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, tânăr care a murit la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală la 3 săptămâni de la incendiul din Colectiv a relatat pentur News.ro cum vede acum, la 7 ani de la tragedie, situaţia din sistemul de sănătate. Nu am pus niciodată în discuţie priceperea medicilor, ci condiţiile de a ţine un ars în siguranţă, a spus Eugen Iancu.

„Eu după 7 ani rămân cu dezamăgirea că nu am învăţat nimic, mie mi se pare că refuzăm în continuare să ne recunoaştem capacitatea de a trata, şi aici nu mă refer la priceperea medicilor, medicii se pricep, problema este că degeaba ai operaţia reuşită dacă pacientul moare din cauza infecţiilor.

Pacientul ars are un regim special, are nevoie de umiditate şi de temperatură constante, nu trebuie plimbat cum se întâmplă la noi în spitale, îl duci să-l operezi de la etajul 5 la etajul 3 cu liftul unde transporţi şi mâncare, şi gunoi, şi vizitatori, şi orice.

Asta este problema, noi nu am pus în discuţie niciodată priceperea medicilor, ci punem în discuţie dotarea spitalelor, condiţiile de a ţine un ars în siguranţă, un mare ars, ori aici suntem deficitari total şi problema, marea mea dezamăgire este că după 7 ani noi nu am fost în stare să construim un spital de arşi”, a spus Eugen Iancu.

Ministrul Sănătății: „În cazul unei tragedii cu foarte multe victime se va apela la transferul victimelor spre spitalele din străinătate”

La rândul său, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat într-un interviu acordat News.ro că România are acum în jur de 30 de paturi destinate marilor arşi. În unele locuri din ţară, cum este Timişoara, a explicat acesta, capacitatea de paturi se măreşte, de la 5 la 9 paturi. În cazul unei tragedii cu foarte multe victime se va apela la transferul victimelor spre spitalele din străinătate. În acest sens, spune Ministrul Sănătăţii, în curând va fi reglementat un memorandum de înţelegere cu autorităţile din Belgia pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri. La 7 ani de la tragedia din colectiv, Alexandru Rafila declară: „Ar trebui să reflectăm cu toţii cum putem să facem astfel încât aceste lucruri să nu se întâmple, să se întâmple cât mai rar, cu cât mai puţine victime şi, dacă sunt victime, să găsim cea mai rapidă cale de a le acorda un ajutor medical calificat.”

„E o problemă care nu poate fi rezolvată dintr-o dată, au existat însă progrese sensibile faţă de momentul de acum câţiva ani când din nefericire o tragedie a dus la un număr mare de victime, multe dintre ele care nu au putut fi tratate corespunzător, sau care au fost transferate în facilităţi din alte ţări dar prea târziu.

În momentul de faţă, la nivelul ţării noastre există aproape 300 de paturi pentru pacienţii cu arsuri. Nu asta este important, ci cele pentru marii arşi, atunci când o suprafaţă mare din corp este afectată de arsuri de diferite grade dar care pun în viaţa în pericol, nu numai imediat, ci şi în perioada următoare acestei combustii, pentru că susceptibilitatea la infecţii este foarte mare şi atunci mediul în care aceşti pacienţi sunt îngrijiţi trebuie să fie un mediu extrem de bine controlat din punct de vedere microbiologic.

Probabil că ne apropiem de 30 de paturi de mari arşi, există proiecte în derulare în mai multe centre din ţară, aş menţiona doar Târgu Mureş, Timişoara, Spitalul Grigore Alexandrescu pentru că organizăm astfel de centre şi pentru copii, deja în unele din aceste centre există paturi dar se va mări capacitatea, de exemplu, la Timişoara, de la 5 la 9 paturi, par puţine, ele nu sunt puţine pentru că sunt paturi care au instalaţii complexe care permit îngrijirea pacientului printr-un risc redus de infecţie.

Avem astfel de centre şi în Bucureşti, la Floreasca şi la Bagdasar, la Iaşi, la Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, e bine ca aceste paturi de mari arşi să fie distribuite pe tot teritoriul naţional şi chiar dacă se produce eveniment într-o anumită zonă a ţării care implică un număr mai mare de persoane afectate ele sunt transportate acolo unde există locuri libere iar acest lucru se petrece şi în momentul de faţă prin intermediul compartimentului operativ pentru situaţii de urgenţă care aparţine de Ministerul Sănătăţii care ia legătura permanent cu toate aceste centre şi prin intermediul SMURD sunt mutate persoanele respective”, a explicat ministrul Sănătăţii.

„Suntem mai bine pregătiţi, categoric, decât în urmă cu mai mulţi ani, nu suntem ideal pregătiţi, noi continuăm asta, proiectele pe care le dezvoltăm prin Banca Mondială care nu se referă doar la dezvoltarea de noi paturi de terapie intensivă în locaţiile pe care vi le-am menţionat, ci şi pentru îmbunătăţirea din punctul de vedere al tehnologiei, inclusiv tehnologie informatică a paturilor deja existente.

Nicio ţară nu poate să fie perfect pregătită, pentru că nu ştii niciodată care poate fi dimensiunea unui astfel de accident. Dacă sunt câteva cazuri până la câteva zeci de cazuri poţi să te descurci, ca să spunem aşa, dar în mod evident când discuţi de un număr foarte mare de victime, posibilităţile naţionale sunt depăşite şi trebuie organizat transportul lor în alte ţări”, a precizat Alexandru Rafila. 

R. Dan