1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:05
No menu items!

64 de tone de petarde și alte artificii au fost confiscate în cadrul acțiunii IGPR „Foc de Artificii”

spot_img

Acțiunea, desfășurată la nivelul întregii țării, a avut drept scop depistarea vânzătorilor neautorizați de articole pirotehnice.

Peste 64 de tone de articole pirotehnice, în valoare totală de 1,3 milioane de lei, au fost confiscate de poliţişti în cadrul acţiunii naţionale „Foc de artificii”, a anunţat, duminică, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR),potrivit AGERPRES.

„Au fost depistate 457 de persoane fizice şi juridice neautorizate, fiind constatate 460 de infracţiuni şi aplicate 229 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 284.619 lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 64.154 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 şi P1, în valoare de 1.311.900 de lei”, se arată într-un comunicat al IGPR.

În ultima săptămâna, opt persoane au fost rănite, iar una dintre ele a murit, ca urmare a unor accidente provocate de folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice.

Poliţiştii reamintesc faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele fizice cu vârsta de peste 18 ani pot deţine şi folosi în scop de divertisment doar articole pirotehnice din categoria F1 pe tot timpul anului.

Articolele pirotehnice din categoriile F2-F4, P1, P2, T1 şi T2 nu pot fi confecţionate, importate, comercializate sau folosite de către persoanele fizice în scopuri de divertisment.

„În contextul apariţiei pe piaţa românească a articolelor pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, facem precizarea că acestea nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea lor fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau alte categorii profesionale care utilizează aceste articole pirotehnice în scop tehnic. În fapt, aceste articole pirotehnice anterior erau încadrate în categoriile de risc F2 şi F3, fiind destinate uzului profesional datorită periculozităţii deosebite, iar ulterior au fost certificate pentru introducere pe piaţă pe baza scopului declarat (combaterea atacului animalelor sălbatice)”, se precizează în comunicat ul IGPR.