0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 0:13
No menu items!

63% dintre români cred că Ponta va fi din nou premier

spot_img

63% dintre români cred că Victor Ponta va fi numit pentru un nou mandat de premier în urma alegerilor de duminică. 30% nu îi acordă actualului prim-ministru vreo şansă de a-şi continua mandatul. Datele reies dintr-un sondaj CSCI, realizat în perioada 29 noiembrie – 4 decembrie 2012 pe un eşantion de 1.542 de persoane.

În schimb, 60% dintre cetățeni consideră că Traian Băsescu ar trebui suspendat în cazul în care va refuza să-l numească premier pe Victor Ponta. O treime dintre participanţii la sondaj spun în schimb că USL nu ar trebui să recurgă la o nouă suspendare.

Cercetarea CSCI a fost realizată în contextul în care în ultimele două săptămâni preşedintele Băsescu şi liderii USL au avut mai multe divergențe în privinţa numirii premierului rezultat în urma alegerilor de duminică. În timp ce şeful statului a anunţat că ia în calcul atât coabitarea cu USL, cât şi o luptă politică ce ar urma să fie dusă, premierul a transmis că Băsescu se află în campanie electorală.

Potrivit lui Ponta, nici un alt personaj politic din USL nu ar accepta să fie desemnat în funcţia de prim-ministru în cazul în care USL va obţine majoritatea mandatelor. D.M.