-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:47
No menu items!

50.000 de dolari pentru dovada atacului SUA de la Kunduz

spot_img

WikiLeaks a lansat un apel la donații pentru a aduna o „recompensă” de 50.000 $ ce va fi oferită oricui poate prezenta dovada video privind atacul aerian american asupra spitalului organizației Medici Fără Frontiere din Kunduz, Afganistan, în care au fost ucise 22 de persoane și au fost rănite alte 37.

Însă WikiLeaks nu caută orice fel de videoclipuri cu bombardamentul, ci vrea imagini din cabina de pilotaj și înregistrare audio internă din avionul de bombardament Lockheed AC-130, care a efectuat atacul – o dovadă de felul celei interne, strict clasificate, publicate în 2010 și care a zguduit internetul, „Omor Colateral”, privind un elicopter Apache SUA care a efectuat un atac în Irak.

WikiLeaks explică faptul că AC-130 își înregistrează atacurile cu camere de înaltă rezoluție. Conform procedurii militare, acest material video ar fi păstrat împreună cu înregistrarea audio din cabina de pilotaj. Potrivit anunțului de pe site-ul Wikileaks privind strângerea de fonduri, un raport de cercetare post-masacru a menționat că ar fi fost, de asemenea, comandat un „AR 15-6” (investigație internă, potrivit procedurilor militare). „Ridicăm la 50,000 USD recompensa pentru a obține filmul, înregistrarea audio din cabina de pilotaj, raportul de anchetă și alte materiale relevante, cum ar fi regulile de angajare activă la acel moment”, se arată în anunțul de pe site.

Această recompensă este parte a unui nou proiect lansat de WikiLeaks în vară pentru a începe să ofere bani surselor. Acest proiect, pe care Wikileaks l-a numit inițial Premiul pentru bună înțelegere a Guvernului (PUGG), a început cu un apel la donații pentru a aduna 150.000 dolari drept recompensă pentru primele 26 de capitole ale controversatului tratat cunoscut sub numele de Parteneriatul Trans-Pacific (TPP). A urmat apoi suma de 100.000 de euro pentru Parteneriatul transatlantic privind comerțul și investițiile (TTIP).

Nici una dintre cele două campanii de strângere de fonduri nu și-a îndeplinit obiectivul, deși strângerea de fonduri pentru TTP a ajuns la peste 113.000 $, iar TTIP a acumulat mai mult de $ 102.000. Targetul mult mai modest al WikiLeaks „50.000 $ pentru Kunduz video” – aproape sigur un dosar mult mai sensibil și strict clasificat decât oricare dintre acele tratate – poate semnala că organizația își scade așteptările sale financiare în speranța de a atinge de fapt unul dintre obiectivele sale privind recompensele.

WikiLeaks nu a abordat, însă, problema metodei de plată a surselor sale fără a lăsa o urmă a banilor, care ar putea pune în pericol promisiunile grupului pentru păstrarea anonimatului. O opțiune sigură ar fi monedele Bitcoin, dar utilizate cu atenție.

Emanuel Stan