-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:14
No menu items!

3T Construct, firma controlată de omul de casă al lui Liviu Dragnea, acuzată de fraude din bani europeni

spot_img

extindere-apa-canal-falticeni

3T Construct – societate controlată de Petre Pitiş, omul de casă al lui Liviu Dragnea, vânează contracte de milioane de euro din bani europeni, în special cu administraţii locale din nordul ţării. După ce a încheiat deja astfel de contracte cu primării din Suceava şi Satu –Mare, edili locali se îndreaptă împotriva lui Pitiş şi a asociaţilor săi la DNA. Motivul: Petre Pitiş aplică şi în relaţiile contractuale ale 3T Construct metoda folosită deja cu succes la Tel Drum, unde deţine funcţia de director general şi preşedinte al CA.

Pe scurt, surse judiciare susţin că 3T Construct – societate cu obiect de activitate “lucrări de construcţii a proiectelor utilitare apă/canal”  – vizează executarea de astfel de lucrări din bani europeni. Însă, odată încheiate contractele, ori este întârziată execuţia lucrărilor, ori acestea sunt de o calitate mai mult decât discutabilă şi necesită investiţii suplimentare de alte milioane de euro.

Un exemplu în acest sens este contractul în valoare totală de peste 67 de milioane de lei (aproape 15 milioane de euro), atacat în presă de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor. Acesta susținea că firma 3T Construct (cu sediul în Piatra Neamț și cu puncte de lucru în Bucureşti şi în Alexandria, Teleorman, fieful lui Liviu Dragnea) a demarat operaţiunile cu întârziere, iar eficienţa lasă de dorit. Contractul a fost semnat și girat de primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman. 3T Construct a depășit însă cu mult graficul de execuție a lucrărilor, iar acestea s-au dovedit a fi de proastă calitate, după cum arăta președintele CJ Suceava.

Influenţă politică, dosar uitat

Aceleaşi surse au precizat că Petre Pitiş se laudă cu influenţa politică a bunului său prieten Liviu Dragnea în teritoriu pentru obţinerea contractelor vizate. În plus, de la conducerea Tel Drum a observat cum poate scăpa – cel puţin până acum – de problemele cu legea, în ciuda demersurilor şi a investigaţiilor cerute de reprezentanţii Comisiei Europene în România.

În 2011, Comisia Europeană anunţa că România va pierde un miliard de euro, în urma unui audit derulat de Bruxelles care denunţa nereguli majoare la CJ Teleorman, condus de Liviu Dragnea, în urma derulării unor contracte de reabilitare a două drumuri judeţene. Unul dintre contracte– în valoare de 26 de milioane de euro – fusese încheiat cu firma Tel Drum SA, condusă de acelaşi Petre Pitiş,  pentru reabilitarea DJ 701. Experţii europeni au găsit nereguli majore privind un conflict de interese, precum şi folosirea unor criterii de calificare restrictive în momentul în care s-a ales firma. Acestea ar fi dus la excluderea unor ofertanţi cu preţuri mai mici din rândul participanţilor.

Raportul CE a fost transmis autorităţilor de la Bucureşti, iar surse politice mergeau chiar până la excluderea lui Dragnea din PSD. Acesta şi-a sporit însă influenţa, iar DNA nu a mişcat un deget împotriva lui şi a apropiaţilor lui în acest dosar.

Sofia Marinescu