-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:00
No menu items!

35 de parlamentari USR PLUS, scrisoare de susținere pentru Dacian Cioloș: „Există riscul de a deveni un partid-breloc pe scena politică”

spot_img

Treizeci şi cinci de deputaţi, senatori, europarlamentari ai USR, au transmis colegilor o scrisoare de susținere pentru programul propus de preşedintele Dacian Cioloş, care este în acord cu aşteptările membrilor. ”Trecem printr-o perioadă de criză, existând riscul de a sfârşi în irelevanţă, de a deveni un partid-breloc pe scena politică românească”, au transmis semnatarii scrisorii. 

Semnatarii, care folosesc vechea denumire a partidului, USR PLUS, fac parte preponderent din aripa PLUS, fondată de Dacian Cioloș, dar sunt și nume sonore din USR, cum ar fi foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. Ei susțin că partidul riscă ”să sfârșească în irelevanță”, ori să devină ”un partid-breloc” pe scena politică, în cazul continuării crizei.

”Considerăm că soluțiile din program sunt în acord cu solicitările membrilor legate de organizarea de competiții corecte bazate pe meritocrație, atât pentru structurile partidului, cât și pentru guvernare, reafirmă angajamentul pentru o mai strânsă colaborare cu societatea civilă, mediul antreprenorial și academic și subliniază necesitatea îmbunătățirii proceselor electorale interne, respectiv de recrutare pe criterii obiective. O dată implementate, aceste măsuri au potențialul de a reaprinde entuziasmul membrilor, de a genera mai mult dialog și transparență în cadrul partidului și de a contribui la rezolvarea mai eficientă a disputelor interne, încât să poată fi prevenită transformarea lor în crize de imagine în exterior”, se arată în scrisoarea publicată de news.ro.

Marilena Nedelcu