-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:22
No menu items!

3 morţi şi peste 130 de răniţi în exploziile din Boston. FBI a descris semnalmentele unui suspect – UPDATE

spot_img
3 morţi şi peste 130 de răniţi în exploziile din Boston
foto: telegrapf.co.uk

Două bombe au explodat luni în străzile aglomerate de lângă linia de sosire a Maratonului din Boston /Massachusetts, nord-est, ucigând trei persoane şi rănind alte peste 130, a anunţat şeful poliţiei oraşului Ed Davis, potrivit Associated Press.

Atacul este tratat ca un act de terorism, a precizat un oficial de la Casa Albă, iar
preşedintele Barack Obama a dat asigurări că cei responsabili vor “simţi întreaga greutate a justiţiei”.

Exploziile au avut loc aproape simultan, la aproximativ 10 secunde şi circa 100 de metri, foarte aproape de linia de final a maratonului, la ora locală 2:50, la aproximativ trei ore după ce primii atleţi terminaseră cursa. Deflagraţiile au avut loc pe trotuar, dispozitivele explozive fiind plasate în pubele.

După cele două deflagraţii, poliţia a descoperit alte trei pachete suspecte, care au fost detonate controlat. Zona a fost închisă, iar cursele aeriene au fost interzise deasupra oraşului Boston.

UPDATE

FBI-ul, care se ocupă de ancheta în cazul celor două explozii comise luni în timpul maratonului din Boston, soldate cu trei morţi, printre care şi un copil de opt ani, şi peste 140 de răniţi  a dat în căutare un bărbat cu ten închis la culoare, cu un rucsac negru în spate, care ar fi încercat să intre într-o zonă restricţionată cu puţin timp înainte de prima explozie, potrivit Daily Mail și MSNBC.

C.I.