5.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 13:04
No menu items!

25.000 de români vor pleca în weekend-ul de după Sf. Valentin în minivacanțe în țară, cu 20% mai puțini decât anul trecut

spot_img

Aproximativ 25.000 de români vor pleca în weekend-ul ulterior Sfantului Valentin în minivacanțe în țară, cu 20 % mai puțini decât anul trecut, arată un studiu al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Cele mai căutate destinații interne sunt marile orașe, care atrag turiștii cu restaurante și cluburi, hotelurile de lux din zona montană, hotelurile cu facilități SPA din stațiunile balneare și pensiunile rurale. Întrucât Ziua Îndrăgostiţilor a căzut în timpul săptămânii, hotelierii și proprietarii de restaurante au făcut oferte pentru weekendul care urmează acestei sărbători.
”În fiecare an, HoReCa este industria conectată cel mai puternic la fenomenul Valentine’s Day. Fie că vorbim de hoteluri, restaurante, florării, laboratoare de patiserie, cofetării sau alte activitati conexe turismului, toate s-au pregătit pentru Ziua Îndrăgostiților”, potrivit unui comunicat al FPTR.
Ofertele turistice speciale pregătite pot include, pe lângă serviciile de cazare, coșuri cu fructe, sticle de șampanie, cină romantică cu meniu specific evenimentului și muzică live, acces gratuit la piscină, saună, jacuzzi, duș emotional, masaj in cuplu, sau aromoterapie.
Pe primul loc în topul destinațiilor care atrag turiști de Valentine’s Day se află Valea Prahovei, urmată de stațiunile balneare. Pe Valea Prahovei, ofertele încep de la 250 lei la un hotel de 3* şi ajung la 800 lei la un hotel de 5*, pentru sejur de 2 nopţi cu mic dejun si cină festivă.
În staţiunile balneare, tarifele încep de la 150  lei pentru 2 nopţi, la un hotel de 3* cu mic dejun şi ajung la 650 lei pentru 2 nopţi, la un hotel 5* cu demipensiune.
Pe litoral, majoritatea ofertelor sunt în hoteluri de 4*si 5*, unde tarifele încep de la 400 de lei pentru sejur de 2 nopţi cu mic dejun si cină festivă.
FPTR estimează că în 2018 românii cheltuiesc mai puțin de Sfântul Valentin, din mai multe motive:
– Infrastructura de transport este în continuare neadecvată pentru un flux sporit de turiști;
– Valentine’s Day se succede imediat vacanței elevilor, ceea ce aduce un minus în bugetul românilor;
– Există temeri legate de veniturile viitoare din salarii, ceea ce creează o reținere față de cheltuielile de vacanță.
Studiul are la bază date obţinute pe baza estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

T.S.