0.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 6:33
No menu items!

24 de mașini s-au ales cu cauciucurile tăiate pe o stradă din Arad. Poliția a deschis dosar penal pentru distrugere

spot_img

Peste 20 de maşini parcate pe o stradă din centrul oraşului Arad au fost găsite de proprietari, miercuri dimineaţă, cu anvelopele tăiate.

Incidentul a avut loc pe strada Miron Costin, iar proprietarii au sesizat problemele când au vrut să plece la serviciu sau să îşi ducă copiii la şcoală.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, 24 de autoturisme au fost găsite cu anvelopele tăiate.

„A fost constituită echipa operativă, pentru efectuarea cercetării la faţa locului şi evaluarea prejudiciului. Totodată, sub coordonarea şefului Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Arad, a fost constituită o echipă operativă extinsă, formată din poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică şi proximitate, pentru a desfăşura activităţile specifice, în vederea identificării cu celeritate a persoanelor responsabile şi tragerea acestora la răspundere penală”, a transmis IPJ.

Cercetările se fac într-un dosar penal întocmit pentru distrugere.

                                                                                                        Adina Bucur Silav