-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:59
No menu items!

2021 în fotografii. Cele mai importante momente ale anului, pe glob

spot_img

Cele mai importante evenimente și momente ale anului 2021 au fost surprinse în fotografii emblematice ale Getty.

Una dintre cele mai viralizate imagini ale anului 2021 a fost cea în care ministrul de Externe din Tuvalu, Simon Kofe, și-a ținut discursul din cadrul summit-ului COP26 pentru climă chiar din mare.

Fotografiile cu susținătorii lui Donald Trump ciocnindu-se violent cu poliția Capitoliului, pe 6 ianuarie, au șocat lumea întreagă. Protestatarii manifestau împotriva lui Joe Biden ca președinte ales.

Una dintre cele mai dramatice fotografii a fost surprinsă în luna august, într-un avion al forțelor aeriene americane, care evacua oamenii disperați din Afganistan, după ce talibanii au preluat conducerea.

O imagine care a făcut înconjurul lumii a fost cea în care o fetiță din Gaza, desculță, printre ruinele unui bombardament, se uită spre orizont. Este vorba despre conflictul dintre Israel și Palestina și loviturile aeriene, declanșate drept răzbunare pentru o rachetă trasă de Hamas.

Evia, a doua insulă ca mărime din Grecia, a ars cu focuri până la cer.

Bilanţuri tragice au fost în 2021 şi în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale din luna iulie în Europa de Vest, când, aproape 200 de persoane au murit în Germania şi cel puţin 40 în Belgia.

inundsatii china

La începutul lunii decembrie, vulcanul Muntele Semeru situat pe principala insulă din Indonezia, Java, a erupt, provocând cel puţin 43 de morţi şi numeroşi răniţi.