4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:56
No menu items!

2013 vine cu scumpiri la curentul electric, servicii și produse

spot_img

Noi valuri de scumpiri vin peste România în 2013. Curentul electric se scumpeşte cu 6 procente de la 1 ianuarie. Aceasta, nu este, din păcate, singura creştere de preţuri pe care o aduce anul viitor. Vom plăti mai mult şi pentru carburanţi, ţigări şi cafea. Veştile proaste nu se opresc aici. Analiştii economici spun că acesta este, de fapt, abia începutul. Toate aceste majorări se vor resimţi mai puternic de la jumătatea anului viitor.

Scumpirea curentului electric se va aplica din prima zi a anului viitor. Tarifele vor creşte doar pentru consumatorii captivi, mai exact – populaţia şi instituţiile publice.

Potrivit calendarului negociat cu instituțiile financiare internaționale, în 2013 ar trebui să se aplice două modificări de preţ. Procentul maxim pentru tot anul ar trebui să fie de 7%. Analiştii cred însă că procentul estimat de autorităţi va fi depăşit.

Aceștia apreciază că scumpirile repetate ale electricităţii vor duce la creşteri de preţuri în cascadă pentru servicii şi produse. Ultima scumpire a curentului electric pentru consumatorii casnici a avut loc anul acesta, în luna iulie, când tarifele au urcat cu 5%.

D.M.