-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:20
No menu items!

20% din acțiunile unei firme profitabile, șpagă de președinte de tribunal

spot_img

Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, Radu Tărniceriu, a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu

ciocan-justitie

Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, Radu Tărniceriu, a fost pus sub acuzare, joi, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, după ce, în perioada în perioada în care a condus Tribunalul Iaşi, i s-au promis 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă colegii săi, într-o cauză civilă.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii DNA Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de judecătorul Radu Dimitrie Tărniceriu, la data faptelor preşedinte al Tribunalului Iaşi, în prezent preşedinte al Tribunalului Militar Teritorial Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de  trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu.

Anchetatorii arată că, în 2010, o persoană i-a promis lui Tărniceriu 50.000 de euro pentru ca acesta, prin influenţa dată de funcţia deţinută, să facă intervenţii pe lângă magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi implicaţi în soluţionarea unei cauze civile.

Intervenţia avea în vedere admiterea apelului formulat împotriva unei sentinţei civile din data de 18.03.2010 a Judecătoriei Răducăneni, judeţul Iaşi, prin care s-a respins plângerea formulată de reprezentanţii unei societăţi comerciale împotriva unei încheieri de carte funciară a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi – promisiune acceptată de magistratul în cauză. Suma de 50.000 euro promisă iniţial de persoana respectivă în schimbul pronunţării unei decizii favorabile pentru societatea comercială, în apel, în dosarul Tribunalului Iaşi, urma să fie dată/primită după vânzarea terenului vizat de operaţiune, urmând să fie împărţită în cote egale între  Tărniceriu Radu-Dimitrie şi o altă persoană.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

A doua zi după pronunţarea deciziei civile din 22.09.2010, în schimbul ajutorului primit, cumpărătorul de influenţă le-a dat lui Tărniceriu Radu-Dimitrie şi celeilalte persoane o participaţie la firma beneficiară a deciziei judecătoreşti, printr-o operaţiune de majorare de capital, în urma căreia cealaltă persoană a devenit asociat cu 20% la firma în cauză, mai susţin procurorii.

De asemenea, inculpatul Tărniceriu Radu-Dimitrie a sprijinit (în contul traficului de influenţă, asigurându-i consilierea şi facilitându-i depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor justificative) împreună cu beneficiarul majorării de capital şi cu alte două persoane, demersurile inculpatului cumpărătorului de influenţă de a-i determina pe doi magistraţi din cadrul Tribunalului Iaşi să pronunţe, fără vinovăţie, decizia civilã din 22.09.2010, prin care aceştia au admis apelul formulat de reprezentanţii societăţii comerciale. Ca urmare a acestei decizii judecătoreşti, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã Rãducãneni, judeţul Iaşi a fost obligat sã întabuleze, în favoarea societãţii, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 282,5 ha teren amplasat în extravilanul localitãţii Gorban, judeţul Iaşi, în condiţiile în care acesta face parte din domeniul public al statului.

Ca urmare a acestor demersuri frauduloase, pe de o parte, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale a suferit un prejudiciu în valoare de 1.963.199,51 lei, iar pe de altã parte, societatea comercialã în cauzã a obţinut un folos de aceeaşi valoare urmare a întabulãrii ilegale al dreptului de proprietate al acestora asupra terenului în cauzã în cartea funciarã a localităţii GORBAN.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

DNA mai precizează că lui Tărniceriu i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile şi că în acest dosar sunt urmărite penal şi alte persoane.

R.D.