Peste 150 de şoferi au fost amendaţi, joi, în urma unei acţiuni a Poliţiei pe autostrada Bucureşti – Piteşti. Potrivit Inspectoratul General al Poliţiei Române între orele 13.00 şi 17.00, Poliţişti ai Secţiei de Poliţie Autostrăzi au organizat o acţiune pe A1, împreună cu specialişti ai Registrului Auto Român, Gărzii Financiare, Autorităţii Naţionale a Vămilor, Oficiului Român pentru Imigrări şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Poliţiştii au dat 152 de amenzi contravenţionale, dintre care: 91 pentru pentru depăşirea vitezei legale, 20 pentru nerespectarea timpilor legali de odihnă, condus şi repaus, şi 41 pentru alte abateri constatate. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de aproape 70.000 de lei. Tot azi, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare, au fost ridicate în vederea suspendării două permise de conducere auto şi au fost indisponibilizate două autovehicule. D.M.