-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:34
No menu items!

150 de mașini de lux furate din Vest, confiscate, în pandemie, la intrarea în România

spot_img

Peste 150 de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor din ţară şi din străinătate, semnalate furate sau căutate, au fost descoperite la frontieră în primele 11 luni ale anului, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IGPF, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 156 de autovehicule semnalate furate sau căutate de autorităţi (122 autoturisme, 19 microbuze, 10 automarfare, 2 motociclete şi 3 remorci).

Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la PTF Petea (judeţul Satu Mare), PTF Nădlac II (judeţul Arad) şi PTF Borş (judeţul Bihor). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu Republica Moldova, în PTF Albiţa şi PTF Sculeni, precum şi la graniţa cu Bulgaria.

De asemenea, au fost constatate 172 de infracţiuni, persoanele implicate fiind atât cetăţeni români, cât şi bulgari, ucraineni, englezi, italieni, moldoveni, turci, unguri, polonezi, norvegieni şi alţii.

În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, până la finalizarea cauzei.

Poliţiştii au constatat că principalele ţări de unde proveneau autovehicule aflate în atenţia autorităţilor sunt Germania, Italia, Marea Britanie, dar şi România, majoritatea maşinilor depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi din clasa de mijloc.

În cele mai multe cazuri, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşinile în România şi, la fel, nu cunoşteau că acestea se află în atenţia autorităţilor.

Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră.

Poliţia de frontieră aminteşte cazul unui autoturism în valoare de 35.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia, descoperit la PTF Turnu Măgurele, în data de 18 ianuarie 2020, când s-a prezentat un cetăţean bulgar la volanul unui autoturism marca Alfa Romeo Stelvio, fabricat în anul 2017.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia în data de 13.07.2019.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul de la un cetăţean italian şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.

Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 35.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu Măgurele.

Un alt caz este cel al unui autoturism în valoare de aproximativ 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Belgia, descoperit la PTF Giurgiu în data de 15.01.2020. Un cetăţean grec, în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat la volanul unui autoturism marca Mercedes, fabricat în anul 2018. Poliţiştii de frontieră au constatat că maşina figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Belgia, la data de 15.01.2020.