1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:11
No menu items!

140 de blocuri din București rămân fără apă caldă până vineri. Alte 800 ar putea fi afectate

spot_img

Furnizarea apei calde va fi oprită pentru 140 de blocuri din sectorul 3, până pe data de 24 iunie, din cauza unor lucrări, a anunțat, luni, Compania Municipală Termoenergetica București. Probleme cu apa caldă pot să apară la alte 830 de blocuri și la spitalele Colentina și Fundeni.

Lucrările de reparaţii vizează înlocuirea unei curbe din conducta Magistrală 1 Sud cu diametrul de 1.200 de milimetri, potrivit unui comunicat al Termoenergetica.

Lucrările, despre care compania municipală spune că sunt esenţiale pentru funcţionarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, sunt efectuate la intersecţia bulevardului Nicolae Grigorescu cu strada Postăvarului şi impun oprirea furnizării apei calde pentru 11 puncte termice care deservesc aproape 140 de blocuri din zona bulevardelor Nicolae Grigorescu şi Camil Ressu.

De asemenea, având în vedere faptul că lucrările se desfăşoară la una dintre cele mai importante conducte magistrale, care alimentează cu agent termic mai multe zone, pot exista probleme în furnizarea apei calde de consum pentru alte 59 de puncte termice şi module, care alimentează aproximativ 830 de blocuri şi spitalele Colentina şi Fundeni.

Blocurile sunt situate în sectoarele 1 şi 2, în următoarele zone: Doamna Ghica, Şoseaua Fundeni, Bulevardele Teiul Doamnei şi Lacul Tei, străzile Ion Berindei, Cheile Zănoagei, Maşina de Pâine şi Judeţului, Şoseaua Ştefan cel Mare, Bulevardul Aviaţiei, Calea Floreasca, Şoseaua Pipera, Bulevardul Nicolae Caramfil, precum şi strada Baicului.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

                                                                                                                    Adina Silav