-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:12
No menu items!

13 septembrie – Ziua Pompierilor din România

spot_img

Aniversată în fiecare an pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria naţională – lupta purtată cu 169 de ani în urmă, pe Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă prin forţa armelor mişcarea revoluţionară de la 1848.

Aniversarea Zilei Pompierilor din România evocă sacrificiul ostaşilor pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu care, în anul 1848, au scris o pagină de devotament şi demnitate naţională.

Lupta din Dealu Spirii a rămas consemnată în istorie ca un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei şi o afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a postat, luni, pe contul de Instagram un mesaj emoționant pentru pompierii români.

”În urmă cu 173 de ani, predecesorii noștri au scris cu litere de foc istoria țării. Apogeul actului de eroism al pompierilor l-a constituit bătălia din Dealul Spirii, de la 13 septembrie 1848, dată la care românii au pierdut 80 de soldați și 2 ofțeri din Compania de Pompieri, condusă de bravul căpitan Pavel Zăgănescu.

De atunci și până în prezent, pompierii au dat dovadă întotdeauna de curaj și devotament.

Fie că au avut de înfruntat inundații, zăpezi, incendii sau alte calamități, salvatorii au fost mereu alături de cei aflați la nevoie. 

La mulți ani vouă, apărători ai vieții!”