2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:19
No menu items!

13 morţi şi 20 de dispăruţi în urma unei explozii într-o uzină din China

spot_img

13 morţi şi 20 de dispăruţi în urma unei explozii într-o uzină din China

Treisprezece persoane au murit şi alte 20 au fost date dispărute în urma unei explozii la o uzină situată în nord-estul Chinei, informează AFP.

Explozia, care s-a produs luni într-un atelier cu trei etaje al uzinei Poly Explosives, s-a soldat şi cu 19 răniţi, potrivit agenţiei de presă Xinhua.

Poly Explosives este o companie chineză ce produce explozibili cu uz civil la Jinan, în provincia Shandong. Uzina are o capacitate de producţie anuală de cel puţin 30.000 de tone de dinamită.

Echipele de intervenţie caută în continuare persoanele date dispărute marţi, iar poliţia a început efectuarea de teste ADN pentru a confirma identitatea victimelor, a declarat Liu Xinyun, director al biroului de siguranţă publică din Jinan.

T.E.