3.1 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 8:06
No menu items!

12 persoane au ajuns la spital în ultimele 24 de ore în urma unor accidente pe munte

spot_img

Douăsprezece persoane au ajuns la spital în ultimele 24 de ore în urma unor accidente pe traseele montane sau pe pârtiile de schi.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont au fost primite 21 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 22  persoane, dintre acestea 12 fiind predate către Serviciul de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, anunţă duminică Despeceratul Naţional Salvamont.

Cele mai multe apeluri, 8, au fost primite la Salvamont Municipiul Braşov, iar câte 5 apeluri au fost primite de salvamontiştii din Sinaia şi de cei din Voineasa.

De asemenea, au mai fost primite 20 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice  din zona montană si despre domeniile schiabile.

                                                                                                                Adina Silav