6.5 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024 - 4:22
No menu items!

12 milioane de euro, evaziune fiscală la Mehedinți

spot_img

Poliţiştii de la Crimă Organizată, de la inspectoratele de poliţie din Mehedinţi şi Gorj şi procurorii DIICOT au descins, joi dimineaţă, la firmele şi locuinţa unui om de afaceri din Drobeta Turnu Severin, vizat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 12 milioane de euro. Este vorba despre Constantin Bădescu, un om de afaceri mehedinţean ale cărui societăţi au contracte cu Primăria şi Consiliul Judeţean. Au loc 25 de percheziţii, anchetatorii având 15 mandate de aducere pentru persoane suspectate de constituire şi aderare a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, spălare de bani, fals în înscruisuri oficiale şi evaziune fiscală. Conform surselor judiciare, în perioada 2009-2012, firmele lui Constantin Bădescu, dar şi altele din Satu Mare, ar fi emis facturi fictive şi au încasat ilegal TVA în valoare de 12 milioane de euro. Bădescu este unul din oamenii de afaceri cei mai influenţi din Mehedinţi, proprietarul unor firme de transport local şi regional, desfăşoară activităţi în domenii precum distribuţia de produse alimentare şi băuturi, restaurante şi construcţii. D.M.