-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:24
No menu items!

10.000 de lei amendă pentru terasa care nu și-a informat clienții că folosește taxa Covid-19

spot_img

ANPC s-a dovedit neîndurător cu patronul unei terase din Capitală care a introdus taxa COVID-19, pentru a-și acoperi cheltuielile generate de normele de distanțarea socială. El a omis să-și informeze și clienții despre existența unui astfel de cost suplimentar inclus pe bonul fiscal, înainte de a face comanda, în caz contrar, cei care percep de taxa COVID.

„Astăzi am iniţiat un control operativ, în urma căruia un patron de terasă a fost sancţionat cu suma de 10.000 mii de lei deoarece a încălcat legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilo cu legislaţiei europenă privind protecţia consumatorilor. Vom continua monitorizarea locaţilor care au această taxă şi binenţeles în cazul unor reclamaţii se vor lua măsuri”, a declarat pentru Mediafax Preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi.

Juriștii spun că taxa este nejustificată. Ea este calculată în funcţie de câte persoane au comandat pe bonul fiscal, astfel dacă ieşi cu un grup de prieteni la terasă, fiecare din voi veţi plăti acest adaos. Taxa a apărut pentru prima dată în Statele Unite, iar ulterior a fost preluată şi de unele ţări europene, printre care se enumeră şi Danemarca, Italia şi România.