Într-o zi de 1 martie, Dochia, o bătrână cu suflet hain, şi-a trimis nora pe munte, să culeagă fragi. Pentru a-i face soacrei pe plac, nora a plecat şi a-ntâlnit un bătrânel, care i-a dăruit câţiva fragi şi s-a-ntors acasă. Baba Dochia, crezând că s-a-ncălzit vremea, s-a-mbrăcat cu nouă cojoace şi a plecat cu oile pe munte. Primele nouă zile au fost calde şi frumoase, iar Dochia a renunţat la câte un cojoc în fiecare zi, însă, în a zecea zi, vremea schimbătoare şi-a arătat colţii şi, surprinsă de ger, femeia a îngheţat împreună cu oile sale. Cu timpul, sloiurile de gheaţă s-au pietrificat şi au devenit Babele din munţii Bucegi. Astăzi, tradiţia spune că, între 1 şi 9 martie, fiecare om îşi alege baba, adică ziua reprezentativă a caracterului său şi, cum va fi ziua, este şi sufletul omului respectiv.
Mărţişorul, sărbătoare specific românească, celebrează venirea primăverii şi aduce fericire şi noroc purtătorului. Formatul tradiţional este pamblica împletită în roşu şi alb, semnificând sfârşitul iernii şi începutul primăverii. Astfel, simbolul primăverii se poartă la vedere cu drag, în cinstea renaşterii naturii, aducând credinţă şi optimism. La originea mărţişorului a stat o monedă de aur, de care se lega o sfoară din două fire răsucite, alb şi roşu, ce semnificau lupta vieţii asupra morţii şi a sănătăţii împotriva bolii. Mărţişorul primit în dar nu se aruncă la gunoi, ci se atârnă într-un pom înflorit, pentru ca tot anul să fie prosper. În Dobrogea, mărţişorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului, pentru ca norocul să fie “mare şi înaripat”.
C.N.