2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:31
No menu items!

1.000 de „puncte negre” pe calea ferată. Vezi care sunt cele mai riscante rute feroviare

spot_img

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ministerul Fondurilor Europene trage un semnal de alarmă cu privire la subfinanțarea sistemului feroviar. Specialiștii au identificat 1.000 de puncte periculoase („puncte negre”) pe calea ferată, în condițiile în care viteza medie a trenurilor este de 50 kilometri pe oră.

Ca și cum n-ar face parte din același Guvern, alți oficiali, de la Transporturi, s-au gândit să aloce anul acesta finanțări pentru reparația a exact 2 kilometri de cale ferată. Așa ajungem, de exemplu, de la București la Iași în 7 ore și 15 minute, în condițiile în care în 1990, aceeași distanță era parcursă de un tren rapid în 5 ore și jumătate.

După 1990, calea ferată din România a parcurs cea mai lungă şi continuă perioadă de neintervenţie la infrastructură. Această lipsă de acţiune într-un domeniu strategic al economiei a condus la singura măsură posibilă de acţiune: diminuarea vitezei de circulaţie, care, ajunsă la valori reduse, a descurajat utilizarea căii ferate ca mod preferat de transport pentru pasageri şi mărfuri, chiar dacă pe rutele interne, alternativa o constituie deplasarea pe căi rutiere reprezentate de şosele nemodernizate pe care se înregistrează anual un număr record de accidente de circulaţie. Din cauza subfinanţării lucrărilor de întreţinere a infrastructurii feroviare, starea acesteia s-a degradat continuu, ceea ce a dus la reducerea vitezei de circulație

Ministerul Fondurilor Europene
Programul Operațional pentru Infrastructura Mare

Cele mai periculoase rute, pe care au fost identificate zeci de „puncte negre” sunt: Brașov – Sighișoara, Constanța – Mangalia, Craiova – Calafat și București – Giurgiu. Practic, pe aceste tronsoane, se poate petrece oricând un incident feroviar. Celelalte rute au și ele fiecare alte zeci de „puncte negre”, astfel că numărul total al acestora ajunge la aproximativ 1.000.

Lungimea reală de exploatare a reţelei CFR este de 11.007 kilometri (dintr-un total existent de 13.427 de kilometri), iar procentul liniilor scadente la reparaţii este de 50,8%. Conform obligațiilor asumate de România, Coridorul IV feroviar Constanța-Curtici trebuie modernizat în totalitate, în vederea atingerii vitezelor maxime de circulație de 160km/h pentru trenurile de pasageri şi 120 km/h pentru cele de marfă, până în 2020.

Ștefan Etveș