-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:02
No menu items!

„Eminența cenușie” a offshore-urilor, Laszlo Kiss, reținut pentru că a participat la falimentul controlat al Ultra Pro Computers

spot_img

Laszlo Kiss se disculpă spunând că „a părăsit acest loc de muncă” acum 7 ani

Kiss Gyorgy_Eftime Ionut

Reţeaua de offshore-uri înfiinţate prin corporaţia Laveco, implicată în externalizarea unor sume uriaşe de bani din cele mai importante afaceri guvernamentale şi private din România, ar fi fost doar un loc de muncă, pe care Laszlo Kiss susţine că l-a părăsit în 2007, atunci când a avut primele suspiciuni că mijloceşte spălarea banilor.

Laszlo Kiss urmează să fie adus, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde magistrații vor decide dacă admit cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă. Alături de Kiss, sunt reținuți și beneficiarii offshore-urilor pe care acesta le-a înfiinţat, respectiv soţii Alina şi Cristian Fughină şi Liliana Anton, patronii lanţului de retail în domeniul IT – Ultra Pro Computers – falimentat deliberat în 2010. Sub control judiciar va fi cercetată, conform DIICOT, avocata Ana Lavinia Caba – cea care ar fi gestionat legal falimentul pronunțat de Tribunalul Constanța pentru compania IT.

Acesta este cel de-al patrulea dosar în care Laszlo Kiss este reţinut pentru contribuţia lui la externalizarea unor sume provenite din infracţiuni, primele trei referindu-se la relaţia consultantului offshore cu oamenii de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca. Kiss susţine că era angajatul Marianei Iordăchescu, o tânără de 30 de ani din Republica Moldova despre care autorităţile spun că era de fapt secretara consultantului, folosită pentru semnarea documentelor întocmite de Kiss.

La Laveco am fost consilier juridic angajat de doamna Iordăchescu. În cadrul acestei societăţi, doamna Iordăchescu a fost asociată şi administrator. (…) Am lucrat la această societate până în anul 2007, când i-am denunţat pe aceştia pentru suspiciuni legate de spălare de bani şi am obţinut în instanţă eliberarea mea din funcţia pe care o aveam. (…) În momentul în care am constatat din presă că domnul Eftime era o persoană «expusă politic», am recomandat doamnei Iordăchescu să înceteze  colaborarea cu acesta.

Laszlo Kiss
Declaraţie în dosarul PSV – Card Vision

Ionuţ Adrian Eftime (fiul) este fiul vitreg al unei foste consiliere de la Administrația Prezidențială, în timp ce tatăl acestuia, Ion Eftime, fost lider sindical, a fost desemnat de Sorin Ovidiu Vîntu administrator la Realitatea TV, până ca acesta să-şi recunoască oficial patronajul.

Contactele lui Laszlo Kiss nu au ţinut însă niciodată cont de culoarea politică, după cum au demonstrat-o jurnaliştii de la Riseproject. Irina Socol, preşedintele SIVECO, a apelat la serviciile aceleiaşi companii de consultanţă offshore Laveco, lucru demonstrat de facturile achitate de colosul IT în 2002.

Reținut în urmă cu 3 ani în dosarele PSV, Kiss a făcut mai multe denunțuri la DNA, neconcretizate însă, până acum, în anchete finalizate cu trimiteri în judecată.

Laveco se regăseşte, dealtfel, ca interfaţă şi în arhipeleagul de offshore-uri interpus plăţilor din contractele pentru informatizarea României, aşa cum Sursa Zilei a relatat în urmă cu 3 luni.

Mihaela Chiper