6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:37
No menu items!

”Agricultorul” Băsescu o tutuiește în public pe șefa delegației FMI. AUDIO

spot_img

Basescu_Schaechter_SZ

Președintele Traian Băsescu a adoptat o o atitudine familiară și informală față de Andrea Schaechter, șefa delegației FMI în România, în dialogul desfășurat în fața publicului, la recepția organizată joi seara la București de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK).

”Andrea, partenera noastră din partea Fondului Monetar, a prezentat situația econimică a României, nu cred că mai este nevoie să o mai subliniez și eu”, a afirmat Băsescu, înainte de a vorbi un sfert de oră exact despre teme economice.

Băsescu a luat cuvântul chiar după discursul oficialului FMI și s-a referit la aceasta de mai multe ori, în mod nediplomatic, folosind doar prenumele ”Andrea”.

Președintele a păstrat un ton relaxat, afirmând că este ultima dată când participă la evenimentul AHK în calitate de președinte, dar că s-ar putea să participe anul viitor ”în calitate de agricultor”.

Fondul discursurilor s-a referit la probleme macroeconomice. Andrea Schaechter a afirmat că România trebuie să-și păstreze echilibrele macro-economice și să continue reforma în sectorul de stat – instituții bugetare și companii. Băsescu a repetat că se opune accizei suplimentare pe combustibil și tendinței guvernului de a face cheltuieli excesive.

Andrea Schaechter lucrează în FMI la Departamentul European, divizia Politici Fiscale. În iulie 2013, aceasta l-a înlocuit pe Erik de Vrijer în calitatea de șef al misiunii Fondului în România.

Schaechter și-a început cariera la FMI în 1998, ca economist pentru statul Benin, în Departamentul pentru Africa al Fondului. Are un doctorat obținut la Universitatea Wuerzburg din Germania, unde și-a făcut și studiile universitare (1993-1198) și un master la Universitatea Essen.

Vlad Bârleanu