4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:00
No menu items!

Șova – trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obținerea de foloase necuvenite

spot_img

Alături de fostul ministru al transporturilor, în dosarul deschis de DNA, a fost pus sub acuzare și fostul director general al complexului energetic Turceni, Dumitru Cristea

Dan Sova_SZ 2

Fostul ministru al transporturilor, în prezent purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, este acuzat de trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obținerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în dosarul privind contractele derulate, în perioada 2007 – 2008, de casa sa de avocatură, „Șova & Asociații”, cu complexurile energetice Turceni și Rovinari.

În același dosar, a fost pus sub acuzare de procurori și fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, pentru cinci infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una în formă continuată.

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au precizat, miercuri, într-un comunicat de presă că, prin faptele sale, Dumitru Cristea ar fi prejudiciat complexul Turceni cu peste 71 de milioane de lei (peste 16 milioane de euro).

În calitate de director general și ordonator de credite al Complexului Energetic Turceni CET, suspectul Cristea Dumitru a încheiat cu SCA „Șova și Asociații”, la data de 23 iulie 2007, un contract de asistență juridică și la data de 29 decembrie 2007, un act adițional la acel contract, prin încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice și a celor privind buna gestiune financiară, astfel încât SCA „Șova și Asociații” a reprezentat CER în litigii de drept comun, conduită care a prejudiciat CET cu suma de 644.075,60 lei prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiții, proporțional cu sumele plătite nelegal și corelativ obținerii de foloase necuvenite de către SCA „Șova și Asociații”.

În calitate de director general și ordonator de credite al CET, a încheiat în data de 1 noiembrie 2007, un act adițional (pentru reprezentarea în litigiul CET vs. Electrica), la contractul de asistență juridică din 23 iulie 2007, prin încălcarea dispozițiilor privind buna gestiune financiară, cu SCA „Șova și Asociații”, contract în urma căruia CET a fost prejudiciat cu suma de 1.142.400 lei corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA „Șova și Asociații”.

În calitate de director general și ordonator de credite al CET, a încheiat la data de 13 februarie 2008, un alt contract de asistență juridică cu SCA „Șova și Asociații” (relativ la litigiul CET vs. ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA), prin încălcarea dispozițiilor privind buna gestiune financiară, contract în urma căruia CET a fost prejudiciat cu suma de 1.242.018 lei, corelativ obținerii unui folos necuvenit în același cuantum de către SCA „Șova și Asociații”.

În calitate de director general al CET, în data de 18 februarie 2008, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație și prin nerespectarea dispozițiilor date în sarcina directorului general prin ordinul Ministerului Economiei și Comerțului, a încheiat cu ICM o tranzacție prin care CET se obliga să achite către ICM suma totală de 69.520.556 lei în termen de cinci ani, conduită infracțională în urma căreia CET a fost prejudiciat prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiții, proporțional cu sumele plătite nelegal în cuantum de 47.505.713,13 lei, lichidatorului judiciar

În calitate de director general al CET, în data de 27 noiembrie 2007, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație, a încheiat cu reprezentanții Electrica, tranzacția relativă la obiectul unui litigiu comercial (CET vs. Electrica), tranzacție prin care CET a fost prejudiciat cu suma totală de 20.565.468,10 lei, reprezentând penalitățile de întârziere la plata energiei electrice la care s-a renunțat (20.222.761,10 lei) și jumătate din taxa de timbru achitată (342.707 lei), corelativ obținerii unui folos necuvenit de către Electrica în cuantum egal cu suma la care s-a renunțat, mai puțin jumătate din taxa de timbru (342.707 lei).

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

În ceea ce-l privește pe Dan Șova, procurorii DNA îi impută acestuia un prejudiciu de aproape 3,5 milioane de lei (aproape 800.000 de euro).

În legătură cu faptele reținute în sarcina suspectului Șova Dan-Coman:

În perioada ianuarie – 13 februarie 2008, cu știință, în contextul litigiului dintre CET și ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal, la data de 13 februarie 2008, contractul de asistență juridică între CET și SCA „Șova și Asociații”; de asemenea, a conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”, obținând folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes).

În perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu știință, în contextul litigiului dintre CET și Electrica, a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adițional la contractul de asistență juridică; de asemenea, a conceput termenii și condițiile respectivului act adițional, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”, obținând folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes).

În perioada ianuarie – 14 februarie 2008, cu știință, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) și ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistență juridică, la data de 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari CER și SCA „Șova și Asociații”. De asemenea, a conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”, contract în urma căruia societatea de avocați a obținut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes).

Suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA „Șova și Asociații”, ca urmare a contractelor de asistență juridică încheiate cu cele două complexe energetice, Turceni și Rovinari, este estimată la valoarea de 3.455.754 lei.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

DNA precizează că, în aceeași cauză, „se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane”.

Raluca Dan