4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:37
No menu items!

Șeful de la Imigrări Maramureș, acuzat de trafic de influență

spot_img

Șeful Biroului pentru Imigrări Maramureș, Dorin Hudiţă, a fost reţinut, marţi, de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Conform DNA, el este acuzat că ar fi primit 300 de euro şi două sticle de alcool de la o persoană, pentru a interveni ca aceasta să obţină cetăţenia română.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări penale față de Hudiţă, pentru trafic de influență. DNA mai arată că Hudiţă a fost prins în flagrant-delict, marţi, primind de la denunţător banii şi produsele pe care le-ar fi pretins.

Şeful Biroului pentru Imigrări Maramureș a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Maramureș, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. În acest caz, procurorii au fost sprijiniți de lucrători din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Maramureș.

D.M.