1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:58
No menu items!

Șase secrete care pot arăta personalitatea pisicilor

spot_img

Cats

În ciuda faptului că pisicile sunt printre cele mai populare animale de companie din America, oamenii de știință au descoperit de abia acum secretele care pot demasca personalitatea felinelor, relatează  livescience.com.

  • Dragostea interspecii

Pisicile sunt animale independente, iar multe dintre cele care au crescut singure preferă să trăiască fără compania altor feline. Aducerea unei alte pisici în casă poate provoca probleme, dar dacă un pui a fost obișnuit de mic să fie înconjurată de alte feline, ei vor rămâne prieteni pe viață.

De preferat este ca pisicilor să le fie prezentate alte animale când au vârsta cuprinsă între 3 și 7 săptămâni, pentru a deveni sociabile, iar în viitor să se poată împrieteni cu alte specii.

  • Pisica morocănoasă

În ciuda aparenței sinistre, pisicile sphinx sunt printre cele mai afectuoase, motivul fiind probabil lipsa blănii, care le dezvoltă nevoia de căldură pe care o primesc de la oameni.

Pisicile de rasă pot fi mai prietenoase datorită faptului că petrec mai mult timp cu mamele lor, spre deosebire de cele de pe stradă care duc o viață grea.

  • Personalitățile speciilor

Potrivit unui studiu, stăpânii unor pisici siameze au spus că acestea sunt mult mai afectuoase, mai jucăușe și mai prietenoase cu străinii, spre deosebire de pisicile de rând.

Pisicile persane au fost catalogate ca fiind mai afecțioase și mai prietenoase cu stăpânul lor, dar și mai pretențioase la mâncare și la îngrijire decât pisicile de rând.

  • Copilul lui tata

Un studiu din anul 1995 a arătat că motanul are o influență puternică asupra personalității puilor săi. Au fost studiate două cazuri, unul când puii au fost crescuți de un motan distant și unul când au fost crescuți de un motan sociabil.

Astfel, la vârsta de un an, puii din primul caz au urmat exemplul tatălui, devenind distanți, iar cei din al doilea caz au devenit mai sociabili cu oamenii.

Altă cercetare a arătat o mamă prietenoasă care crește pui la fel de prietenoși, însă nu e sigur dacă puilor le-a fost transmis genetic comportamentul prietenos sau l-au imitat pe al mamei lor.

  • Fereastra cheie

Nu există nicio diferență genetică între pisica de casă și pisica sălbatică care trăiește pe străzi și se hrănește singură. Multe dintre pisicile de casă provin din stradă, după ce au supraviețuit mai mult de 6 luni.

Astfel, ceea ce o face pe felină sociabilă este experiența ei cu oamenii.  Dacă pisica intră în contact cu oamenii când are între 3 și 7 săptămâni, ea are tendința de a fi sociabilă, dar dacă după cele 7 săptămâni, pisica nu intră în contact cu oamenii, devine genul de felină care se ascunde sub pat când are vizitatori străini.

  • Propriul lor stăpân

Pisicile sunt adevărații stăpâni în relația oameni-pisici. Ele sunt printre puținele animale care s-au domesticit singure.

Felinele n-au fost ținute niciodată în cuști, ceea ce înseamnă că nu selecția artificială, ci selecția naturală a dus la formarea anumitor trăsături de personalitate ale pisicilor domestice.

D.M.