Acest glorios sfînt, prăznuit şi astăzi de popoarele din întreaga lume, a fost unicul fiu al unor oameni de rang înalt şi foarte bogaţi din cetatea Patarelor Lichiei, pe numele lor Theofan şi Nonna. Fiind acesta singurul copil dăruit lor de Domnul, părinţii au întors înzecit lui Dumnezeu bogatul lor dar, închinîndu-l pe fiul lor slujirii Lui celei sfinte.
Sfîntul Nicolae a învăţat viaţa cea duhovnicească de la unchiul lui, Nicolae, Episcopul Patarelor, şi a fost de acesta tuns întru îngerescul chip la Mănăstirea Noului Sion de unchi întemeiată. După moartea părinţilor, Sfîntul Nicolae a împărţit toată colosala avere moştenită săracilor, nepăstrînd pentru sine absolut nimic.
Preot fiind în Patara, el s-a făcut tuturor vestit şi fără să vrea prin a sa milostenie de pomină, pe care o făcea ascunzînd cu grijă fapta cea bună, după cuvîntul Domnului: „Să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta” (Matei 6: 3). Închinîndu-se apoi pe sine cu totul singurătăţii şi tăcerii, gîndind să petreacă întru acestea pînă la moarte, a auzit la o vreme un glas din cer care i-a zis: „Nicolae, în mijlocul poporului să-ţi săvîrşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”. Îndată după această vestire şi prin a Domnului minunată purtare de grijă, Sfîntul Nicolae a fost înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Milostiv, înţelept şi neînfricat, Sfîntul Nicolae a fost păstorul cel bun al turmei sale.
În vremea prigoanelor contra creştinilor declanşate de Diocleţian şi de Maximian, Sfîntul a fost aruncat în temniţă, dar chiar şi de acolo instruia şi învăţa zi şi noapte poporul întru Legea lui Dumnezeu. Sfîntul Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi de la Sinodul întîi a toată lumea de la Niceea, din anul 325, unde, din rîvnă arzătoare pentru adevărul dogmelor credinţei, a mers în mijloc şi l-a lovit întru Numele Domnului cu a lui sfinţită mînă peste necurata lui faţă pe ereticul Arie cel cu nume urît. Pentru aceasta el a fost scos din Sinod şi din scaunul său episcopal pentru o vreme, pînă cînd însuşi Domnul şi Preacurata Lui Maică de Dumnezeu Născătoarea S-au arătat mai multor ierarhi de frunte, descoperindu-le acelora că din poruncă de sus s-a făcut minunată lovirea aceea.
Apărător înflăcărat al adevărului lui Dumnezeu, Marele Sfînt Nicolae a fost pururea neînfricat întru apărarea dreptăţii printre oameni. În două rînduri el a mîntuit de la condamnare nedreaptă la moarte trei bărbaţi. Milostiv, credincios şi iubitor de dreptate, el a umblat prin mijlocul poporului ca un înger al lui Dumnezeu.
El a fost socotit sfânt de popor chiar din timpul vieţii lui şi chiar din timpul vieţii lui oamenii chemau cu credinţă numele lui întru necazuri şi se mîntuiau. El venea şi în vis şi aievea înaintea celor care chemau cu credinţă numele lui şi îi ajuta uşor şi grabnic, fie că aceia se aflau aproape sau foarte departe. Faţa lui strălucea ca faţa lui Moise, simpla lui prezenţă mîngîia şi curăţa poporul, umplându-le sufletele de pace, bucurie şi bună voire.
La bătrîneţele lui Sfântul s-a îmbolnăvit pentru puţină vreme şi, după o viaţă preaplină de nevoinţe aspre şi pline de roadă, s-a strămutat la Domnul spre a se bucura pururea de odihna vederii Feţei Lui şi spre a ajuta pe mai departe, de acolo, pe credincoşii de pe pămînt cu aceleaşi şi mai bogate neîncetate faceri de bine, spre a Domnului slavă. Sfintul Mare Dascăl al lumii şi Ierarh Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, s-a strămutat la veşnica viaţă în şase zile ale lunii decembrie, din anul 343 după Hristos.
