1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 18:54
No menu items!

„Penalul” Hidegcuti, răsplătit de Voinea cu funcția de șef la supravegherea Fondului de Contragarantare, pentru prietenul Socol

spot_img

Ioan Hidegcuti

Fostul președinte al Directoratului Fondului Român de Contragarantare, Ioan Hidegcuti, a cărui activitate a fost sesizată Parchetului de către Corpul de Control al prim-ministrului, a fost numit de ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, în funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere al aceleiași instituții. Hidegcuti și Cristian Socol, fost consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, au făcut practic o rocadă, în condițiile în care cel din urmă a primit funcția deținută anterior de Hidegcuti.

Numirea lui Hidegcuti în conducerea forului care alege directoratul aceleiaşi instituţii este cel puţin surprinzătoare, în condiţiile în care, recent, verificările efectuate de Corpul de control al premierului dezvăluiau numeroase nereguli ale conducerii Fondului. Însă, potrivit unor surse guvernamentale, miza acestei mutări este Cristian Socol, care, văzut pe o funcţie neremunerată – aceea de consilier onorific al premierului, după ce a fost eliberat din cea de consilier de stat – a dorit să rămână în administraţie.

Omul care a făcut posibilă menţinerea lui Socol în sistemul public este Liviu Voinea, coleg de generaţie cu Socol. Mai mult, ministrul delegat pentru buget a găsit de cuviință să-l aşeze pe Socol – deşi nu deţine niciun fel de experienţă în domeniul bancar, aşa cum prevede legea (el lucrând până acum doar în Academia de Studii Economice) – într-o funcţie remunerată cu nu mai puţin de 7.000 de euro pe lună.

Cronologic, lucrurile stau în felul următor: Socol, proaspăt eliberat din funcţia de consilier de stat al premierului, remunerat, devine consilier onorific, neremunerat. Liviu Voinea îl aduce în Consiliul de Supraveghere al Fondului de Contragarantare, iar Victor Ponta trimite Corpul de control să verifice activitatea lui Hidegcuti şi, astfel, să elibereze postul pentru Socol. Cum dezvăluirile Corpului de control au fost, în parte, negate de Hidegcuti, în parte, argumentate, fostul şef al Fondului de Contragarantare rămâne în instituţie, la supraveghere, asta până ce Parchetul va ancheta și soluționa acuzațiile menționate în raport.

Cosmina Croitoru