2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:51
No menu items!

“Mită la Hidroelectrica”: Avocații cer eliberarea lui Brădean și Mihăilă pe motiv că mituitorul lipsește din dosar

spot_img

Mihaila_Bradean_SZ

Avocaţii lui Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă au arătat marţi la Curtea de Apel Bucureşti că în dosarul „Mită la Hidroelectrica” sunt complici arestaţi, dar procurorii DNA nu au lămurit cine este mituitorul principal în dosar, fapt ce impune eliberarea celor doi clienţi ai lor.

Avocatul lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, a spus în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă recursul la decizia de arestare că Tribunalul Bucureşti a preluat „abuziv” motivele pentru care DNA a cerut arestarea preventivă a clientul său, în dosarul de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro.

Acesta a arătat că până în prezent cazul prezintă o situaţie juridică „paradoxală”, în sensul că există complici la fapta de instigare de mită arestaţi, dar DNA nu a lămurit cine este mituitorul principal şi de unde proveneau banii de mită.

Astfel, avocatul le-a cerut judecătorilor să caseze decizia Tribunalului Bucureşti şi să dispună cercetarea în libertate a lui Eugen Brădean, chiar şi cu una dintre cele două măsuri de interdicţie care ar putea fi luate faţă de acesta.

Avocaţii lui Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, au arătat că denunţătorul din dosar, Remus Vulpescu, a încheiat la un moment dat un contract de 2,2 milioane de euro cu firma avocatului Remus Borza, „dar nimeni nu observă”.

Totodată, avocaţii lui Mihăilă au spus că inclusiv Remus Vulpescu ar fi arătat, la un moment dat, în declaraţiile date la DNA, că acel contract pentru care s-ar fi încercat mituirea nu prezenta elementele unui contrat păgubitor pentru companie.

Avocaţii au precizat că atâta vreme cât există profit, nu poate să fie vorba de prejudiciu, astfel că Ioan Mihăilă ar trebui cercetat în stare de libertate.

Brădean le-a mai spus judecătorilor că are studii superioare de specialitate în domeniu şi că pot garanta pentru el „preşedinţi de bancă, vicepreşedinţi, directori ai consiliilor de supraveghere”.

În final, acesta a menţionat că, tocmai pentru a nu crea suspiciuni nimănui, şi-a dat demisia odată cu demararea acestei cauze.

Judecători Curţii de Apel Bucureşti au rămas în pronunţare, urmând să decidă dacă îi eliberează pe Brădean şi Mihăilă sau dacă aceştia vor fi cercetaţi în continuare în arest.

Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor DNA, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi a lui Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

A.V.