2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:48
No menu items!

Șoferii care au condus beţi înainte de 1 februarie ar putea scăpa de dosare

spot_img
alcoolemie
foto: citynews.ro

O intepretare adusă de mai mulţi practicieni prevederilor privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului arată că Ministerul Justiţiei a scăpat mai multe erori în redactarea legii decât putea fi prevăzut iniţial. Instanţa supremă a fost deja chemată să clarifice diferenţele dintre vechea şi noua infracţiune rutieră într-o şedinţă specială care va avea loc pe 14 aprilie. În plus, o altă decizie a completului specializat pentru dezlegarea problemelor de drept va trebui să stabiliească şi dacă şoferii cu dosare penale aflate în lucru la 1 februarie mai au sau nu dreptul la recalcularea alcoolemiei prin apllicarea principiului legii mai favorabile.

Capcana identificată abia după o lună de la intrarea în vigoare a noii legi penale se referă la momentul constatării infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului: la depistare (conform vechii legi), ori la momentul prelevării probelor biologice (conform Noului Cod Penal).

Scenariul care ar pute duce la închiderea dosarelor cu şoferi prinşi beţi înainte de 1 februarie are la bază o diferenţă esenţială în definirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, şi anume momentul la care este constatată infracţiunea. Practicienii consultaţi de Sursa Zilei susţin că tocmai din acest motiv vechea infracţiunea din OUG 195/2002 este total diferită de noua infracţiune, prin urmare vechea faptă s-a dezincriminat.

Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Noul Cod Penal
art. 336

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

OUG 195/2002
art. 87

Şi judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia au cerut instanţei supreme să clarifice problema, de vreme ce deja procurorii au mai multe interpretări şi ei cu privire la modul în care se va face aplicarea legii mai favorabile. În beneficiul infractorului ar fi, spre exemplu, să i se acorde dreptul la recalcularea alcolemiei, posibilitate eliminată prin Noul Cod Penal, şi care în cele mai multe cazuri conducea la diminuarea serioasă a valorilor alcolemiei. Acest lucru era posibil din simplul motiv că recalcularea se face pe baza declaraţiilor şoferului cu privire la ceea ce a băut şi acmancat înainte să fie depistat beat la volan, calculul fiind unul pur matematic, bazat pe normative cunoscute de procurori şi medicii legişti. Pragul de la care conducerea sub influenţa alcoolului devine infracţiune este imbibaţia alcoolică de 0,80.

„În interpretarea şi aplicarea art 336 alin. 1 din Noul Cod Penal, care este rezultatul alcolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice?” este şi întrebarea adresată de completul care judecă la Alba procesul lui Traian Nicu P., trimis în judecată în iulie 2013 pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

Prin urmare în aceeaşi şedinţă de 14 aprilie ICCJ va fi nevoită să clarifice practica în parchete şi instanţe atât în privinţa aplicării legii mai favorabile, cât şi în ceea ce priveşte scăparea pe care sute de şoferi cu probleme ar putea-o găsi în Noul Cod Penal.

Mihaela Chiper