George Maior consideră că cineva se joacă cu lucruri foarte mari
Directorul Serviciului Român de informaţii, George Maior, susţine că există o răspundere morală „undeva în stat” în legătură cu securitatea cetăţenilor. „În cazul unei catastrofe”, George Maior a spus că va ști către cine să arate cu degetul.
George Maior susţine că decizia Curţii Constituţionale de a respinge cele trei proiecte – Legea reținerii datelor, Legea cartelelor prepay cu buletinul şi Legea securităţii cibernetice – creează probleme serviciului pe care-l conduce.
„Eu vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere şi morală undeva, în stat, în legătură cu securitatea naţională a cetăţenilor României – nu a statului, nu mai vorbesc de stat – şi că la momentul în care se va întâmpla o catastrofă voi şti spre cine să arăt cu degetul. E datoria mea să spun că cineva se joacă cu lucruri foarte mari, pe care fie nu le înţelege, fie, dintr-o rea credinţă, le abordează în acest fel”, a declarat George Maior la B1 TV.
Directorul SRI suţine că serviciul ar avea mare nevoie de îmbunătăţirea legislaţiei, în contextul în care sute de europeni merg să lupte în Siria şi Irak pentru Statul Islamic.
Problema semnificativă legată şi de evenimentele de la Paris şi care se discută în context european este legată de aceşti luptători, cetăţeni europeni de origine islamică, adesea musulmană, care merg pe frontul din Siria şi participă la luptele de acolo şi revin în spaţiul european. Sunt sute din Franţa, din Germania. Din păcate, chiar ieri şi noi am fost tranzitaţi de 10 asemenea persoane şi a trebuit să operăm împreună cu colegii de la alte servicii şi instituţii pentru a monitoriza serios situaţia, a mai spus George Maior, potrivit sursei citate. Potrivit legislaţiei, cea mai simplă soluţie ar fi refacerea proiectelor de lege, cu respectarea indicaţiile CCR şi votarea lor în Parlament
George Maior
directorul SRI
În urmă cu câteva zile, şeful CCR a denunţat public presiuni din partea SRI. Mai mult, Augustin Zegrean a dezvăluit că un judecator al Curţii, cu acceptul tuturor celorlalţi, le-a spus experţilor Comisiei Europene că se teme pentru că se pune prea mare presiune pe el.
Andrei Tudor