2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:33
No menu items!

Șeful Poliției Pantelimon, trimis în judecată după ce furat tehnica DNA

spot_img

Alexandru-Adrian Șovar a furat ceasul-spion al DNA de pe mâna celui care l-a denunțat pentru corupție

politia_pantelimon

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au trimis în judecată, vineri, sub control judiciar, pe Alexandru-Adrian Șovar, șeful Poliției Orașului Pantelimon (județul Ilfov), sub acuzațiile de luare și dare de mită și furt calificat.

În același dosar a fost deferit justiției și un cetățean iranian rezident în România, pentru două infracțiuni de dare de mită, în stare de recidivă.

În mai 2013, Rahim – Pour- Sereshken Mahmoud – Reza a oferit unui subofițer de poliție, denunțător în cauză, suma de 1.500 lei, pentru ca acesta și colegul cu care s-a aflat în echipaj să nu întocmească actele de constatare a împrejurării că acesta a condus autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, pe raza județului Ilfov. Oferta inculpatului a fost respinsă și, în consecință, având în vedere valoarea alcoolemiei rezultată după analiza probelor biologice, acestuia i s-a întocmit un dosar penal.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

În iunie 2013, inspectorul principal de poliție Șovar, în acea perioadă împuternicit la comanda Poliției Pantelimon, i-a comunicat subofițerului că știe că are în lucru dosarul penal în care se efectuau cercetări față de Rahim-Pour-Sereshken Mahmoud-Reza și i-a spus: „Trebuie să-l ajutăm!”. DNA precizează că, ulterior, el i-a oferit 300 de dolari subofițerului de poliție aflat în subordinea sa, astfel încât să -l ajute pe iranian.

Anterior, inculpatul Șovar primise suma de 600 de dolari de la Rahim-Pour-Sereshken Mahmoud-Reza pentru ca, din prisma atribuțiilor de șef al Poliției, să ajute persoana respectivă să obțină o soluție favorabilă în acel dosar penal. În 14 mai 2014, Alexandru Șovar a luat ceasul de mână deținut de subofițerul de poliție aflat în subordinea sa și a refuzat să-l restituie.

Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov.

R.D.