6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:42
No menu items!

Șeful Poliției Cluj, agent electoral pentru ARD

spot_img

Un raport al unității competente pe linie de control în cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI) vizează modul în care șefi din Poliție s-au implicat politic în campania electorală.

Documentul se referă la abateri comise de trei șefi de inspectorate județene. Cel mai flagrant caz este însă cel al șefului Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj, chestorul Ioan Păcurar, care a fost surprins având asupra sa, în mașina de serviciu, afișe electorale ale Alianței România Dreaptă (ARD).

Chestorul s-a ales însă doar cu o atenționare din partea conducerii MAI, care – susțin surse din minister – nu dorește, în această perioadă, o astfel de „expunere negativă” a responsabililor cu aplicarea legii în județe.

Ioan Păcurar a intrat și în atenția Agenției Naționale de Integritate, care a constat o diferență de aproape 200.000 euro între averea dobândită şi veniturile realizate de şeful Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj.

Ofițeri în control… controlați

Șefii MAI au luat, totuși, o serie de măsuri pentru a contracara incidentele electorale și pentru a afla, în timp real, ce se întâmplă în fiecare zonă din țară pe 9 decembrie, în ziua alegerilor generale.

Astfel, peste 80 de ofițeri de la Ordine Publică au fost trimiși în teritoriu  – câte doi în fiecare județ – pentru a verifica activitatea inspectoratelor județene. Singurul județ care face excepție de la această regulă  – cu trei ofițeri detașați pentru control – este Ilfovul. Aici, problemele la nivelul conducerii inspectoratului de poliție au fost adunate deja, în ultimele săptămâni, într-un alt raport al Corpului de control al ministrului. Acesta din urmă va fi finalizat în cel mult zece zile și va cuprinde atât aspecte administrative, cât și penale grave constate la nivelul conducerii IPJ.

Mai mult, cei peste 80 de polițiști trimiși să verifice activitatea inspectoratelor județene vor fi verificați, la rândul lor, de alți 50 de ofițeri.

Măsurile de control asupra inspectoratelor județene de poliție îi vor fi propuse spre avizare ministrului Mircea Dușa de șeful Poliției Române, chestorul Petre Tobă, și de șeful Departamentului de Ordine Publică, prim secretar de stat Anghel Andreescu.

Nemulțumirile legate de șefii unor structuri subordonate MAI nu se limitează doar la abaterile comise de șefii de inspectorate județene. Potrivit unor surse judiciare, conducerea ministerului nu vrea ca, în această perioadă, să ia măsuri care să fie interpretate politic. În vizorul șefilor de la Interne au intrat însă câteva direcții subordonate instituției conduse de Dușa: Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Jandarmeria, Poliția Capitalei și Direcția Generală Anticorupție.

Andi Topală