6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:31
No menu items!

Șeful OMV Petrom Moldova Sud a fost prins în flagrant cu mită

spot_img

Nicolae Gavrilescu, manager de sector în cadrul diviziei teritoriale MOLDOVA SUD din cadrul S.C. OMV PETROM S.A, a fost reținut, miercuri, de DNA Galați pentru luare de mită

omv petrom

Procurorii DNA spun că împreună cu Ana Petre, expert în piaţa imobiliară, responsabil cu înstrăinarea activelor secundare în cadrul S.C. OMV PETROM S.A, Gavrilescu i-a cerut unui denunțător 10.000 euro, pentru a-i aproba vânzarea – cumpărarea, la un preţ avantajos pentru denunţător, a unor imobile aparţinând S.C. PETROM S.A.

Concret, în cauză se reţine că, la sfârşitul anului 2013, societatea comercială administrată de denunţător şi-a manifestat intenţia de a cumpăra mai multe imobile aparţinând S.C. PETROM S.A., punct de lucru în comuna Slobozia – Conachi, jud. Galaţi, sens în care a luat legătura cu Petre Ana, persoana de contact din partea S.C. PETROM S.A. pentru astfel de contracte. Aceasta i-a relatat denunţătorului că îi poate aproba vânzarea imobilelor la preţul de 20.000 de euro, preţ oferit de către acesta şi situat sub cel cerut de S.C. PETROM S.A., de 50.000 de euro, întrucât ea este persoana care înaintează documentaţia factorilor decizionali din cadrul S.C. PETROM S.A. şi întocmeşte referatul final pe care directorii S.C. PETROM S.A. îl vor semna, sugerând că este necesară şi cointeresarea directorului de zonă, Gavrilescu Nicolae.. Ulterior, în cadrul unei întâlniri pe care denunţătorul a avut-o atât cu Petre Ana, cât şi cu Gavrilescu Nicolae într-un restaurant din mun. Galaţi, cei doi i-au pretins acestuia, în mod direct, suma de 10.000 de euro, pe care acesta să-i remită înainte de începerea întocmirii documentaţiei pentru vânzarea – cumpărarea imobilelor.

comunicat DNA

Nicolae Gavrilescu a primit de la denunţător suma de 45.000, cu titlu de mită, iar procurorii l-au reținut imediat. Managerul OMV Petrom și Ana Petre vor fi prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

S.M.