6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:03
No menu items!

Șefiile parchetelor, negociate politic de Ponta și Băsescu. Vezi propunerile

spot_img

Ministrul justiţiei, Mona Pivniceru, ia în calcul părăsirea portofoliului până la finalul acestei luni, fără să mai facă propunerile pentru conducerile din cadrul Ministerului Public. Procedura agreată, în principiu, cu reprezentanții Comisiei Europene urmează să fie abandonată în urma unei decizii politice. Toate gesturile de până acum ale Monei Pivniceru confirmă această variantă. Cel mai important semnal este că a anulat de două ori întâlnirea cu Secţia de procurori din CSM pentru stabilirea formulei finale a procedurii privind alegerea şi propunerea procurorului general, dar şi pentru şefia DNA şi DIICOT. Prima dată, pe 12 martie, Ministrul Justiţiei a sunat la CSM chiar în dimineaţa în care urmau să fie discutate şi aprobate criteriile pentru procedură, Mona Pivniceru invocând probleme urgente. A doua amânare s-a petrecut la şedinţa de plen a CSM de marţi, 19 martie.
Astfel, numele viitorului procuror general va fi stabilit politic de preşedinte şi premier. Laura Codruța Kovesi ar urma să preia DNA, iar Tiberiu Nițu ar putea fi renegociat de Victor Ponta cu Traian Băsescu pentru funcţia de procuror general.
Tandemul Tiberiu Nițu și Bogdan Licu ar urma să fie noua garnitură de conducere a Ministerului Public, după ce Victor Ponta şi Traian Băsescu ar fi convenit asupra unei liste de propuneri pentru şefia parchetelor. La negocieri nu a participat însă liderul liberal, Crin Antonescu, care ar fi aflat pe surse despre planul colegului de coaliţie. Asumarea unor numiri de şefi în Ministerul Public fără procedura clamată de Comisia Europeană ar urma să fie preluată de următorul ministru al justiţiei. Conform unor surse politice, portofoliul ar urma să fie preluat interimar chiar de premierul Victor Ponta.

Varianta de acord între premier şi preşedinte privind viitoarea garnitură de conducere a Ministerului Public cuprinde şi numele fostului procuror general al României, Laura Codruța Kovesi, pe care premierul ar dori-o în funcţia de şef la DNA. După expirarea delegării ca adjunct al procurorului general al României, Daniel Morar ar urma să preia postul fostei sale şefe, la Reprezentanţa României la Comisia Europeană.

Maia Constantin